Se spune ca exista momente cand reusesti sa iesi din tine si sa te vezi prin ochii altora. Era un exercitiu pe care il faceam uneori, ca sa imi dau seama cum gandesc oamenii. Dar de la o vreme ma invatasem cu priviri prietenoase si nu simteam nevoia sa ies de la mine. Parea ca de peste tot se vede cam la fel, de cele mai multe ori chiar mult mai bine. Cumva am fost mai tot timpul la adapost de ochii straini cu frunze de pelin.
Dar azi a fost o zi exceptionala. A trebuit sa ma mut de la mine. Aveam o privire bruneta, intensa si clar nu ma iubeam. Vedeam ca am parul cam nepieptanat, fata cu vinisoare rosietice, ochii spalaciti, mintea nu prea clara. Si spuneam numai prostii. Chiar si cand taceam.
Am revenit urgent "acasa". Din monitor ma fixa o frumoasa pereche de taciuni aprinsi. Si atunci am dezertat. Nici nu vreau sa stiu ce-am gresit. Probabil ca totul. Condamnarea lor era definitiva si irevocabila. Altadata m-as fi amarat si as fi incercat sa salvez ceva din relatie. Orice. Mi-as fi zis ca nu se poate sa impartasim acelasi cer si sa nu vedem si lumina din noi. Cred ca am imbatranit. De data asta am hotarat sa ma salvez pe mine.
Din spatele ochilor mei se vede ca primavara este aproape, iar oamenii au pete de soare si noroi de stele. Imi place mai mult la mine. O sa mai stau aici o vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu