Luptam cu ceilalti, luptam cu noi si ne incrancenam pana cand nici momentele de liniste nu mai vin singure. Pe acest teren se asterne oboseala si inmugureste gandul - asta este tot ce pot avea mai bun, trebuie sa fiu multumit, uite cate lucruri bune si frumoase mi s-au intamplat...
Adevarat, avem in noi ghimpele insatisfactiei cronice - vrem mai mult, mai altfel si ne cam uitam peste gard la iarba mai verde care ar fi putut fi a noastra "daca".
Incep sa cred insa ca tragedia si fericirea noastra se nasc aici, la limita dintre momentul in care ne oprim sa ne odihnim sufletul si momentul in care motorul insatisfactiei ne propulseaza spre altceva. Putem sa alegem sau sa lasam alegerile sa vina...dar totdeauna e un moment de mare singuratate acela in care ne dam seama ca zarurile sunt la noi.
Uneori riscam - lasam in urma oameni, drumuri insorite si clare si o luam mai pe din jos de rai, spre locul unde ne impinge ghimpele.
Alteori ne oprim, ne rotim si dam pe silent indemnurile.
Dupa multi ani de pansare a ghimpelui, de la o vreme sunt cu piciorul pe acceleratie. Am lovit puternic alti participanti la trafic, mai mult sau mai putin inocenti si m-am consolat ca fiecare suntem responsabili de propria soarta si trebuie sa fim atenti la cel din fata noastra. Daca tii ochii inchisi sau daca vezi numai ce vrei sa vezi, n-ai de ce sa te plangi de surprize...
Dar trebuie sa te incrancenezi mult ca sa poti accelera asa, fara sa ti se rupa iremediabil inima, vointa sau cine stie ce alte resorturi interioare.
Incepusem sa ma intreb daca nu cumva am trecut limita si de acum nu am mai ramas decat cu ghimpele, impietrita fara rost pe un "inainte" incert.
In mai putin de o luna, doi oameni dragi mie care stateau pe langa niste alegeri complicate si grele mi-au spus ca se vor opri pe aici pe undeva, prin lumea asta mare. Stiam ce le soptea vocea interioara si stiam ce as fi facut eu in locul lor. M-am surprins zambind cu tristete. Si m-am surprins intelegand.
Cum as fi putut face altfel? Fericirea nu-i o directie sau un ragaz. In mod ironic este in libertatea de a alege si in puterea de a renunta la aceasta libertate dupa ce ai ales. Dar trebuie sa fie din toata inima, altfel nu se pune... Eu inca nu pot lua piciorul de pe acceleratie si inca am o rezerva mare de combustibil.
De aceea, chiar daca inteleg, am invatat ca esti gata sa arunci zarurile si sa alegi definitiv numai cand randul de mai jos nu atinge nici o coarda din tine. Daca zambesti trist, la fel ca mine, atunci mai stai un pic...
Nu cate-au fost imi vin in minte, ci cate-ar fi putut sa fie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu