Senzatia este de film de dinainte de '89. O femeie freaca de zor pe jos, intr-o rezerva goala.
Doctorul ma examineaza rapid. Lipeste pe mine niste ventuze, plus niste carlige la maini si la picioare. Aparatul scoate incet o hartiuta. Iata si primul meu EKG...N-as sti sa spun de ce, dar totdeauna mi s-a parut foarte frumos mersul acestor liniute. Ma uit la al meu. Marunt, marunt, nici prea sus, nici prea jos. Ascensiuni scurte. Revenire. Apoi deodata foarte sus. Din nou la loc, marunt-marunt. Apoi vine o cadere mica. Revenire. Iar o cadere. Iar totul limpede.
- Hmm, inima ta e ceva mai la dreapta, spune el pe un ton blajin...
Ha! Fac eu in sinea mea: Asta explica si alte lucruri!
Se mai gandeste un pic...
- Dar se mai intampla la inaltimea dumnevoastra.
Entuziasmul meu narcisist se mai domoleste...
- Tensiunea e cam joasa, dar nici asta nu-i chiar asa de rau. In afara de durerile de cap despre care zici, bineinteles...
Bun, m-am linistit. No, ase tre' sa fie atunci. Doctorul spune ca trebuie doar sa fac invers decat se recomanda la televizor: sa beau ceva mai multa cafea, sa pun ceva mai multa sare in mancare.
Hipotensivii traiesc mai mult decat ceilalti...vine si concluzia fatala.
Se pare ca asa sunt construita pana la cea din urma fibra - regulile generale ale altora nu imi fac bine. Si mai am ceva vreme si dureri de cap pentru a mi le face pe ale mele.
Totul bine. Sunt tanar Doamna, tanar...inca aripile ma tin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu