O plimbare scurta spre colina si...supriza - primavara chiar era acolo.
Martisorul meu si-a gasit mai repede decat ma asteptam un adapost.
In ultimii ani am purtat la mana, toata luna martie, un firisor impletit. Imediat dupa ce trece 31, urmez traditia si il leg intr-un copac cu flori. Si ma gandesc la anul care vine. Cam de fiecare data imi spuneam aceleasi lucruri. Imi aduc aminte ce mi-am dorit acum un an si acum doi ani.
Dar azi corcodusul acesta, aparut cand nici nu-l asteptam, m-a facut sa ma gandesc la altceva. Sunt lucruri care vin si care trec, sunt lucruri frumoase ca primele petale firave si lucruri urate ca mizeriile pe care le arunca oamenii in gradinele ce isi doresc sa infloreasca. Dar dincolo de ele ramane incapatanarea copacului de a face primavara in fiecare an. Iubesc copacii acestia senini, care nu baga in seama privirile goale, mainile nepasatoare, copacii acestia care nu se intristeaza si care nu renunta.
Imi pare rau copacule, ca anul acesta am uitat sa te astept. Probabil am inceput sa imbatranesc. Dar ma bucur de tine ca de un prieten din copilarie.
De tine si de pisica dungata care a aparut de nu stiu unde, m-a examinat cu atentie, a decis apoi ca merit un pic de incredere si m-a lasat sa o mangai pana mi-am recapatat ochii de copil si bucuria de primavara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu