Langa mine locuiesc niste oameni care functioneaza dupa un program strict.
Se trezesc la 4.30 si incep sa tipe unul la altul. Mai ales ea la el. O tin tot asa pana la ora 5 si un pic.
Spre seara, cam pe la ora asta, 7.30 - 8.00 se intalnesc din nou...
Ma intreb daca oamenii acestia au impartasit vreodata bucuria de a se tine de mana, in tacere.
Si daca s-a intamplat, ma intreb unde se duce toata bucuria asta din inimile oamenilor. De ce nu se aude oare un clopotel, ca la finalul orelor de curs, sa stii ca ce-a fost a fost si trebuie sa mergi mai departe, altfel te pasc ani lungi de detentie, in care esti cand puscariasul cand gardianul...
Mi-a ramas in minte o bucata dintr-un film...femeia spunea ca o fascineaza mereu momentul acela dureros, in care un om trece de la loving you madly to nothing at all...
Ascult viata vecinilor mei la care iau parte fara voie... imi mai trec si eu pe lista vreo 2-3 lucruri banale si surprinzatoare, pe care as vrea sa nu le inteleg niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu