Nu stiu sa pierd

Nu stiu sa pierd si nu stiu sa renunt. Am inghitit milioane de cuvinte furajere si tot n-am invatat cum sa imi iau jucariile si sa ma duc acasa.

Dar azi e o zi in care m-am hotarat sa invat. Trag linie. Inchid ochii. Poate ca intr-adevar nu trebuie sa vreau ce vreau. Daca am promis ca jucam, atunci jucam cu zarurile pe care le avem, oricum ar fi ele.

M-am hotarat: singura solutie pentru un cost mai mic la intretinerea sufletului este o izolatie buna. Nu o sa mai dau nimic fara sa mi se ceara. Nu voi da nici cand mi se cere. Nu voi da decat daca simt ca intr-adevar merita. Oamenii n-au nevoie de lucrurile pe care vreau eu sa le dau. Si asa, venite pur si simplu, nu valoreaza nici doi lei pentru ei.

Si ce daca vroiam alt joc? E vremea sa renunt si ma uit la regulile astea noi. Ma nedumereste ca scopul, scopul final nu este sa fim fiecare mai fericiti si mai buni...scopul este doar sa nu fie altcineva mai presus decat noi. Sa fim cu totii egali in mici mizerii.
Voi scrie mailuri scurte si voi vorbi mai putin. Ma voi bucura de lucrurile care vin, asa cum vin, fara sa sper la nimic.

Si ce daca visam la altceva...Nu are importanta decat pentru mine. E drept, nu stiu sa pierd, dar in jocul acesta nici nu vreau sa fiu in locul celalalt...Si, daca ma gandesc bine...imi place aici, in mijlocul acestui drum pustiu unde am ramas singura sa imi pun intrebari. Cel mai bine, zic eu, e sa va jucati voi, ca stiti mai bine. Eu o sa stau o tura sau poate doua.