Degeaba avem atata loc in interiorul nostru, ca stam tot cu nasul lipit de geamul care da spre afara. Asa de usor ne este sa ii descriem, sa ii corectam sau sa ii invidiem pe cei de langa...Si abia apoi ne aducem aminte ca nici noi nu suntem chiar perfecti.
O fi asta rolul aproapelui - sa serveasca drept oglinda? Ne uitam la el si ne vedem pe noi - cum am fost, cum suntem, cum am fi putut sa fim. Sau cum nu vrem sa recunoastem ca suntem.
Ne bazam asa de mult pe ceilalti pentru a ne cunoaste... De asta fug pustnicii de oameni - ca sa nu-si tulbure oglinda sufletului si in ea sa gaseasca sclipirea primara. Cand te uiti pe geam, rareori vezi toate detaliile...
Citeam pe undeva ca nu exista decat doua mari intrebari pe lume: Cat de mult ma iubesti? si Cine-i sefu'? Mi s-a parut o buna expresie a celor doua mari dorinte umane: de dragoste si de putere...
Si totusi cred ca nu exista decat o singura mare dorinta, contorsionata de filtrele noastre interioare. Ne dorim foarte, foarte mult sa fim iubiti. Sa vina ceilalti la geamul nostru si sa ramana cu nasurile lipite acolo. Macar putin. Macar din cand in cand. Uneori ne hotaram sa fim dezamagiti si tragem oblonul...dar tot ne uitam printre stinghii: hai, oare chiar nu vine nimeni? ale cui sunt urmele astea?
Se vorbeste de 2000 de ani despre asta si cred ca e adevarat - nu exista decat dragoste. Dar sub cate forme grozave si ingrozitoare...
Repet, cred ca e adevarat, cu o singura nota - subiectul principal nu e aproapele nostru. Nu prea are cum. El este doar oglinda, doar mijlocul prin care incercam sa ne descoperim, sa ne validam, sa ne iubim. Am invatat insa ca este urat sa te pui pe tine in centrul lumii si atunci pretindem ca este vorba de celalalt. Am auzit de curand, din nou, ca expresie suprema a dragostei pt celalalt, urmatoarea fraza: Nimeni nu te poate iubi asa de tare cum te iubesc eu...Off, oare despre cine este vorba in propozitia asta? In jurul cui se invarte lumea?
Ne uitam pe geamul nostru, in oglinda de langa si ne cautam cu infrigurare. Nu-i asa ca ai putea sa ma iubesti?
Nu-i deloc un lucru rau...doar ca prin geamuri si oglinzi este calea cea mai grea de a ajunge la tine...
Partea buna - pana la urma sfarsesti prin a lipi in tine bucati din ceilalti si nu mai poti spune unde te sfarsesti tu si unde incepe celalalt. Si atunci iubesti pe de-antregul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu