Caini si pisici

De cateva luni trec in fiecare dimineata printr-un parculet. Anotimpurile se schimba incet - ploaie, soare, zapada, copaci cu flori - insa un element ramane invariabil: aceiasi oameni care la ora 7 isi plimba aceeasi caini.Cei mari sunt grabiti si zmuncesc de zgarda boturile prea curioase care nu trebuie sa mearga la serviciu.

Toata literatura copilariei m-a invatat cat de loiali si iubitori sunt cainii. Dar stiu cel mai bine de la Lache - cel care ne-a asteptat in fiecare vacanta de vara, ne-a tinut minte vocile, ne-a dat laba si apoi a murit intr-o primavara, singur si batran intr-un colt de curte. Il vazusem cu cateva saptamani inainte - tremura si nu se mai putea ridica. Nici acum nu inteleg de ce nu am chemat un veterinar ca macar sa isi poata sprijini capul de mine. Speram sa se faca bine sau am facut ce era mai usor pentru mine? Ar fi trebuit sa fiu un prieten mai bun si nu am fost.
 Asa ca stiu cata admiratie merita un caine in comparatie cu cel aflat la celalalt capat al lesei. Asteapta, ling maina care ii bate, isi sprijina capul de genunchiul tau cand ceilalti prieteni te-au parasit, vin inapoi cu tine acasa chiar si daca nu ii lasi sa adulmece coltisoarele favorite, ii zmuncesti cand fac pipi si, in genere, ii folosesti ca sa te simti puternic si sa controlezi si tu pe cineva...

Dar intalnirile din parc incep sa ma faca sa ma intreb daca si rabdarea cainilor are o limita. Daca dragostea lor neconditionata este totusi conditionata sau poate vine mai degraba o lipsa de perspectiva sau de alegere...
Ma gandesc la soricarul care schimba priviri suparate cu un om gri, trecut de 50 de ani. Nu se iubesc. In gesturile lor nu e nici urma de duiosie. Au imbatranit impreuna si nu pot renunta unul la celalalt. Omul il zmunceste fara mila desi nu pare sa se grabeasca nicaieri. Cainele il urmeaza si apoi il vad cum se trage in alta directie. Fara scop pentru ca stie ca nu se poate. Dar poate vrea doar sa il faca pe om sa se intoarca si sa schimbe o privire intunecata, poate asa o sa inteleaga: imi esti urat, nici mie nu imi place de tine. De departe e usor sa crezi in iubire neconditionata. De aproape...de aproape se vad toate fisurile in fresca...Poate este mai usor pentru cainii care isi sterg rapid sectiuni de memorie si se concentraza doar pe ce pot da ei...Uneori insa si pentru ei exista oamenii prea greu de iubit...

Am o mare admiratie pentru caini, dar nu o sa pot sa fiu niciodata la fel de buna ca ei...


Din cand in cand imi iese in cale si cate o pisica - slaba si precauta, evita oamenii, iar eu evit sa le chem. Stim amandoua ca e mai bine sa se teama decat sa spere...Dragostea pisicilor vine incet si isi rezerva oricand dreptul de a pleca in lume - in lumea larga sau in lumea lor. Castigi incet in fiecare zi. Trebuie sa meriti, sa dai si sa construiesti. Cred ca de asta sunt mult mai putini iubitori de pisici. Oamenii au impresia ca dragostea celui de langa - odata aflat langa prin cine stie ce imprejurare - li se cuvine. Ei sunt in centrul universului si trebuie sa fie iubiti orice ar fi. Mai ales daca asigura conditiile de baza - dupa standardele lor: mancare, apa, 10 minute de plimbare si 10min de atentie impartita cu stirile de la TV. Poate pisicile nu sunt prea iubite pentru ca sunt atat de increzute si se considera egale. Trebuie sa fii vrednic de ele. Ca si noi, ele tin minte. Ca si noi stiu ca merita mai mult decat ce se poate da usor.