Borobudur - piramida budista

Un loc in care as vrea sa ma intorc o data si o data... Amplasat pe un deal, in mijlocul unei mici depresiuni strajuita de munti impaduriti, acest templu este considerat aici centrul pamantului si cel mai mare edificiu budist din lume. Cand ajungi in varf intelegi de unde ce, chiar daca la inceput ti-ai spus in gand, ca si mine..."da, noroc ca e rotund Pamantul si ne putem pune fiecare centrul unde vrem...".

Construit in sistem piramida; baza:  un patrat cu latura de 118m. 

Pentru turisti pretul de intrare e destul de piperat: 20 de dolari. Pentru localnici este undeva in jur de 4 dolari - asta pentru a incuraja cat mai multi localnici sa vina sa viziteze. Stiind de la elevii mei cat de greu se dau dusi de acasa, prefer sa nu ma plang de discriminare si zic ca e o  initiativa buna a guvernului...

Ratez rasaritul pe care mi l-as fi dorit, insa urmez drumul pelerinilor pentru a vedea aceast templu- piramida, o carte scrisa prin anul 800 in piatra vulcanica. Citesc pe net ca, la putin timp dupa constructie, templul a fost abandonat din cauza tulburarilor din zona, apoi a stat acoperit multa vreme sub cenusa vulcanului Merapi - aflat in imediata apropierea si inca activ. Acum templul este in patrimoniul UNESCO si, de obicei, roieste de turisti grabiti sa ajunga in varf folosind scara principala. Fast forward up...indiferent daca esti in Est sau in Vest oamenii vor  sa ajunga repede sus.

Pentru a ajunge in varf poti merge pe scara principala pana sus sau poti sa te invarti in spirala, luand fiecare etaj pentru a vedea basoreliefurile. 

 

Nivelul 1 - munca...

Nivelul 1 - construit in asa fel incat nu poti vedea prea multe in afara, ai multa grija de ce se intampla azi...

Nava din acest basorelief a fost reconstruita si a navigat pe drumul vechilor negustori - din Jakarta pana in Madagascar. 

In asteptare de noi aventuri: nava reconstruita cu materialele si mijloacele mileniului 1 are acum muzeul ei, dovada ca istoria e o poveste care poate fi traita, nu doar citita de pe pietre.  

Eu pornesc singura, in sensul acelor de ceasornic, pentru a strabate cei aproximativ 5km de culoare cu basoreliefuri trudite in roca vulcanica. Primele 3 niveluri sunt dedicate vietii de "aici si acum" pe cand urmatoarele 3 sunt dedicate tranzitiei spre viata spirituala.

Daca la inceput nevoia de spritualitate se exteriorizeaza si vrei sa arati, sa discuti, pe masura ce  urci spre varf, Buda se retrage incet-incet de pe ziduri, mai intai in nise de piatra si apoi se ascunde cu totul sub clopotele denumite "stupa". Exteriorul nu mai conteaza, doar interiorul.

Cele aproximativ un milion de placi sculptate si-au pierdut de  mult vopselurile aurii si argintii care reflectau lumina soarelui si faceau templul sa para o bijuterie imensa, o stea coborata pe Pamant. Acum toata frumusetea vine din povestile scrise in piatra, cu patina data de timp, de cenusa vulcanului si a mesterilor restauratori. In varf nu mai exista niciun basorelief, doar multe stupa si o priveliste extraordinara asupra junglei. Viata pamanteasca si-a indeplinit scopul si a ramas jos...

Imi trag sufletul si uit o clipa de ceilalti, pana cand o doamna cu un copil de gat vine sa ma roage sa facem o poza impreuna. Zambesc - n-am niciun merit pentru ochii mei albastri - dar ma conformez usor celebritatii pe care o am aici. Pana acum cred ca am "participat" la peste o mie de poze - unele de buna voie, altele facute mai pe ascuns, sa nu se supere Miss...Ma gandesc la toate temerile adolescentei mele si Indonezia mi se pare locul potrivit pentru orice introvert care cauta sa se vindece putin...

 
Mai arunc o privire in zare si pornesc spre lumea de jos, pe scara plina de turisti. Fast forward back down...