Din diverse motive nu am ajuns niciodata o persoana foarte religioasa.
Imi spuneam intotdeauna ca Dumnezeu este in noi si printre noi si nu vedeam rostul punerii lui intre niste ziduri, unde sa mergi o data pe saptamana sau atunci cand drumul pare sa nu mai duca nicaieri. Apoi am gasit locuri in care intr-adevar te simteai acasa si rugaciunea si pacea sufletului veneau firesc.
O alta enigma pentru mine: de ce ar avea nevoie cineva de un duhovnic caruia sa ii spuna tot ce a facut si sa cearca iertare...Dumnezeu stie oricum tot ce faci, iar tu oricum poti sa spui direct ce ai de spus. Mai degraba mi se parea o nevoie a sistemului bisericesc decat o nevoie a omului....
Cel mai frumos raspuns pe care l-am primit la intrebarea asta suna cam asa: nu duhovnicul are nevoie de om, ci omul are nevoie de om. Trebuie sa invatam umilinta de a spune celuilalt ce avem pe suflet, de a ne goli in fata celuilalt toate buzunarele sufletului, de a cere iertare si de a spera mai departe in iubirea si acceptarea celuilalt . Dumnezeu a fost om si s-a sprijinit de oameni, de apostoli nu pentru ca nu se putea descurca singur in lume, ci pentru a ne arata ca mergem mai departe unul langa celalalt, acceptand si incercand sa luminam nu doar umbrele sufletului nostru, ci si ale omului de langa noi.Nu sutem raspunzatori doar pentru noi insine, ci si pentru celalalt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu