Facebookul ca un acvariu....

Interesant facebookul acesta - colectionezi frumos prietenii si prietenii prietenilor si din cand in cand te mai uiti sa vezi ce mai fac. Ca si cum ai avea o vitrina sau un acvariu...

De exemplu eu ma uit acum la  fata asta pe care nu am mai vazut-o de 9 ani de zile. A plecat in Canada cu inima franta si  cu un dosar de hartii care nu aveau sa ii foloseasca la nimic. Avea insa cea mai optimista fire din cate stiu eu. O ajuta si arma ei secreta - o gama savuroasa de injuraturi de vindecat orice probleme de relationare cu semenii, fie ele adevarate sau inchipuite. Zicea ca le colectionase la Spitalul Militar, acolo unde lucra - de la soldatii bolnavi sau "doar scutiti medical", de la asistente acrite si din schimburile de replici dintre ei...

Acum are o fetita, un barbat care o tine strans de mana in toate pozele si si-a terminat de echivalat studiile. Pentru un emigrant este totdeauna mai greu si trebuie sa munceasca de 2x mai mult, sa fie de 2x mai norocos...insa daca o stiu eu bine pe fata asa, in vreo 10 ani o sa fie cel mai vesel director de spital pe care l-au avut vreodata canadienii.

Ma uit la ea si ma gandesc ca, daca as fi intalnit-o pe strada, am fi iesit la o cafea si am fi stat ore in sir de povesti. Asa ma uit in acvariu sa ma asigur ca lumea este tot la locul ei. Uite aici un tort de nunta, colo o cafea cu frisca si inimioare de scortisoara pregatita intr-o duminica dimineata. Ce nevoie mai ai sa intri in vorba?

Rasfoiesti colectia de prieteni ca pe un clasor de timbre si pare de ajuns pentru a tine aproape sufletul cuiva. Iluzia apropierii taie samanta dorului. Crezi ca va mai exista o alta zi in care sa stai de vorba cu adevarat... dar au trecut vreo 10 luni de cand este in colectia mea si n-am schimbat decat mesaje de la multi ani si vreo cateva "like"-uri...


Viata trece in timp ce ne rasfoim unii pe altii.

Casa Calfelor, in Sibiu.

Dupa cateva luni de munca ai dreptul sa lasi un semn pe stalp, ca ai existat cu adevarat.