Parisul meu...

Parisul meu este de fiecare data ploios si rece. Cu toate astea este ceva in el, ceva ce trece dincolo de fatadele sobre, de stropii marunti si de batalioanele de turisti care alearga de la un edificiu la altul.

Acest oras mi-a parut multa vreme o fosta garnizoana transformata intr-un mare mall turistic. Poti sa gasesti orice: posete false sau veritabile, parfumuri tari, strazi intregi cu sex-shopuri, mormite uitate si biserici luminate de blitul aparatelor foto. Orice.  

Dar totusi spiritul lui nu parea sa fie in astea.  Mergand zeci de kilometri pe jos nu am realizat decat acum, la aceasta plecare, ce anume are orasul acesta de nu reusesc sa mi-l scot de la inima, oricat de ploios ma intampina.

Ca de fiecare data, m-am asezat la fereastra in trenul care ma duce spre aeroport. Cu doua secunde inainte de plecare urca in graba un El si o Ea. Nu mai sunt decat doua locuri, unul langa mine, celalalt vis-a-vis, dincolo de micul culoar de trecere. Ma gandesc o secunda - sa-mi schimb eu locul si sa ii las pe ei sa stea unul langa altul? Ma gandesc prea mult (semn ca, de fapt, nu prea as da locul meu la fereastra), iar ei s-au hotarat deja sa nu mai caute. Se aseaza zgribuliti, dar veseli ca n-au ramas pe margine. Mana lui intalneste la jumatatea distantei, peste culoarul de trecere, mana ei. Nu-si vorbesc, nu se uita unul la altul. Doar El o  tine strans ca si cum numai  pe Ea ar mai avea-o pe pamant. Iar Ea ii sopteste ceva la incheietura, cu varful degetelor.

Si atunci mi-am dat seama ce are orasul acesta, dincolo de fier, piatra si apa. Are virusul acesta pacatos care te face sa vrei sa fii indragostit, sa vrei sa apartii cu toata inima, sa crezi ca daca nu este dragoste adevarata, atunci nu este de ajuns... Nu stiu cat de multi se "gasesc" la Paris, dar sunt sigura ca am vazut doar doua tipuri de cupluri aici: cei care isi vorbesc cu mainile si cei care tac, cu sprancenele incruntate. Nu exista loc pentru sentimente moderate, imitatii sau cale de mijloc. Orasul este facut in asa fel incat te inunda cu detaliile trecutelor timpuri si minciuni, te stoarce de vlaga si te face sa te intrebi Tu ce vrei de fapt in viata asta? Cei care au un raspuns bun, il tin strans. Cei care au un raspuns, dar nu cel bun, se incrunta si pleaca vlaguiti.

Pe langa ei mai sunt si alti bolnavi care, asa ca mine, stau cu tampla lipita de geam si zambesc poate catre alte maini care au adormit imbratisate.