Nu mai am rabdare. Inainte putem sa pierd vremea cu un film obscur doar pentru a verifica daca am prezis bine scenariul. Inainte puteam sa ii ascult pe oameni chiar daca stiam unde vor sa ma duca cu vorba. Aveam poate mai multa curiozitate. Eram poate mai tanara.
Cert este ca nu mai am rabdare cand vad cat de usor oamenii spun lucruri pe care nu le cred, doar pentru ca suna bine. Mi-e necaz pe cei care imi insulta flagrant capacitatea intelectuala, servindu-mi cuvinte care contrazic faptele. Mai ales cand stiu ca nici ei nu cred ce spun. Mi-e necaz pe ei cand se ascund in spatele unor cuvinte mari, doar pentru ca de la umbra lor este mai usor sa definesti gresit problemele si sa dai un teanc de solutii sclipicioase. Si toate astea cu cele mai bune intentii. Cel mai tare pe ele mi-e necaz - pe intentiile bune. Si nu stiu cum se face ca undeva, pe la final, eu sunt vinovata ca nu sunt pozitiva, optimista, deschisa, rabdatoare, statornica etc. In mod sigur sunt vinovata de o parte, dar nu mai sunt destul de tanara sa cred ca sunt vinovata de toate...
Ce sa ma fac eu cu noianul de intentii bune care imi sugruma energia de a merge un pas mai departe?
Problema este ca nu vreau sa traiesc asa, de azi pe maine - crezand si facand ceea ce mi se spune, fara ca eu sa simt ca "da, asa trebuie sa fie". Am nevoie in toate aspectele vietii mele lucruri in care cred. Am nevoie sa simt ca asta este drumul - cu mintea si cu inima.
Si atunci, ca orice papadie autentica, apas butonul "ignore" si merg mai departe. Ma incrunt la toate intentiile bune din lumea asta. Drumul mi-l stiu, gardurile pe care mi le aratati voi nu-s ale mele. Ati vrea voi sa fie asa de simplu...Si daca incercati de prea multe ori sa imi vindeti lucruri in care nu credeti, nu o sa va mai cred deloc. Urate imi mai sunteti voi - intentiile astea bune, fara incredere, fara fapte, fara iubire de aproape - sunteti goale si aveti doar pretentii la emblema de "bune".
Nu ma ajutati deloc. Ignore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu