Nicicand nu se simte mai bine sufletul copacilor decat in noptile ploioase de toamna.
Frigul li se strecoara incet prin nervuri. Iar daca te opresti simti si tu. Mai intai o sa ti se para ca picaturile lovesc in cadenta...apoi o sa intre in tine un fel de liniste. Nu ploaia bate in frunze, ci frunzele se intind spre ploaie, se spala de praful de peste an asa...ca sa se pregateasca.
Copacii mi-s dragi pentru ca stiu sa se desparta de ei insisi in liniste.Ca si cum intregul scop al infrunzirii lor a fost sa ajunga aici si se implinesc acum sub aceasta ultima ploaie.
Si ii invidiez pentru ca stiu sa plece si sa ramana in acelasi timp...Oamenii au uitat cum sa faca asta, iar in locul linistii au luat, fara instructiuni de folosire, posibilitatea de a alege...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu