dincolo de teama de singuratate

Doua zile de una singura la Paris. Ma uit in oglinda si ma intreb daca ar trebui sa admit ca ceva este in neregula. Am facut cumparaturile si am pe masa un pahar de vin si un pic de branza. Sarbatoresc. Nici eu nu stiu bine ce. Inainte de a pleca, prietenii ma intreabau pe jumatate tematori, pe jumatate cu speranta: "Siii, mergi singura?" Sunt simpatici si tin la mine. Dar au o problema cu intrebatul direct. Nu se arata dezamagiti si nici nu mai cer detalii cand spun: "Cu niste colegi, dar am si cateva zile doar pentru mine."

Pisica din cimitirul Montmartre

Ca orice loc in care oamenii vin doar pentru a pleca, aeroportul imi aduce jumatati de ganduri. Eu as vrea sa stau si sa ma uit la oameni. Sa ii intreb unde pleaca. Si daca sunt fericiti...Ma trag de urechi, in gand, pentru alunecarile melancolice. Functioneaza. Imi revin.

Geoda din Cite de la Science

 Termin treburile si raman cu programul la alegere.  O iau la pas pe stradute si dintr-odata ma ajunge din urma - in orasul acesta romantic, in care oamenii merg cu buzele la distante milimetrice si se cearta tinadu-se de mana - chiar ma ajunge din urma de undeva, neasteptata - senzatia de libertate... Cine in lume ar putea sa suporte o combinatie de mers ore intregi pe jos, fara graba si fara scop, carmit la stanga si la dreapta fara niciun motiv decat felul in care bate lumina pe trotuar,  mancat pe apucate, intrat la Planetarium, apoi la film, apoi la cimitirul Montmartre si apoi la muzeul erotismului? Nu stiu inca pe nimeni care sa suporte asa ceva. Drept ar fi sa spun ca nu stiu inca pe nimeni pentru care as renunta, fara nicio urma de regret.

Intr-o plimbare din asta am inteles ca cel mai rau este sa aleg ceva din teama - teama de singuratate, de a nu-mi gasi drumul, teama de ce vor zice ceilalti, teama de ratele la banca...

Straduta ruginie din Montmartre

Si cel mai greu am invatat ca in deciziile mari trebuie sa imi urmez inima, mai ales daca ratiunea nu gaseste motive temeinice de impotrivire. Daca las ratiunea - cu experienta si perceptia ei limitata - sa alega impotriva inimii, impotriva vocii interioare - pun invariabil intre mine si viata mea un fel de distanta. Permanent lipseste ceva, desi  - de afara - se pare ca sunt foarte aproape, ca am tot ce trebuie.

Unul dintre exponatele memorabile de la muzeul erotismului

Nici alesul cu inima nu mi-a simplificat viata, nici personala, nici profesionala. Dar la urma urmei fericirea este o munca de o viata, un drum, nu rezultatul unei singure alegeri. Cel putin, a venit sentimentul acela care te ajuta sa treci mai usor peste toate: acesta este drumul meu si mi-e dat mie sa il fac.

Montmartre - o strada pe care am nimerit.
Uneori calea trece prin zid...

 De asta poate mi-e mai usor sa ma plimb prin orase straine doar cu mine. Uneori visez cu ochii deschisi, dar nu ma mai tem. Viata-i lunga inainte si vor veni si alte alegeri. Pana atunci in timpul liber carmesc la stanga si la dreapta, ca sa fiu pe partea insorita sau sa vad de aproape cine stie ce copac ruginit.

 Si nu vreau nimic mai putin decat ce ar putea sa fie.

Moara de vant in Montmartre.
Fiecare avem cate una, pe undeva...