Duminica, la finalul unui maraton prin templele de langa Yogyakarta, ne-am oprit sa mancam intr-un restaurant specific jawanez. La intrare am avut impresia ca sunt mai degraba intr-un restaurant chinezo-japonez, de anul nou. Beculete peste tot, prispe cu mese mici, fara scaune...iti lasi papucii si te urci la masa din pridvor...Nu pare pare confortabil, dar te obisnuiesti repede.
Mancarea e excelenta - ca mai peste tot pe aici. In plus arata si bine - ceea ce nu e chiar asa de obisnuit. De obicei primesc o farfurie mare, aproximativ curata, cu mult orez peste care vin bucati de pui taiate marunt, ou taiat marunt si ceva frunze de papaya sau niste bucati de tempe (un fel de snitel din soia fermentata).Toate asezate pe o foaie de banana. Nu ar intra la masterchef, dar spre deosebire de alte tari din Europa, inca nu am mancat ceva rau la gust sau ceva care sa-mi faca rau...Cel mult a trebuit sa ocolesc sosul de chili care depaseste cu mult gradele de iuteala pe care le cunosteam eu.
 |
| Pui la cuptor servit intr-un fel de tavita lunguiata de bambus, cu salata de frunze de papaya, castraveti, tempe si desigur, orez. |
Restaurantul acesta este insa alftel - de la costumatia traditionala a personalului, pana la felul in care arata si este numita mancarea. Am incercat o cafea cu ghimbir si am cerut repede-repede reteta. Se pregateste in felul urmator: ghimbirul proaspat se taie, se prajeste cateva minute in tigaie si apoi se adauga in ibricul de cafea. Se fierb impreuna si apoi se strecoara. Rezultatul: o bautura piscacioasa, aromata si greu de uitat.
Preturile sunt insa foarte ciudate: pentru 3 portii de mancare si 3 bauturi platim 60 000 de rupii. Adica vreo 20 de lei. Chiar si pentru standardele indoneziene este un pret foarte mic. Intreb si ma aleg cu o noua poveste.
Proprietarul restaurantului este un domn bogat care isi doreste ca toata lumea sa aiba acces la o mancare traditionala, de buna calitate. Angajatii lui sunt studenti si lucreaza part-time. Sunt platiti bine si, daca si lucreaza bine, sunt promovati in alte businessuri ale proprietarului. Yogyakarta, unul dintre cele mai vechi orase ale insulei este in acelasi timp si al doilea mare centru universitar, dupa Jakarta. Nu duce lipsa de forta de munca si, din cate am vazut, intr-adevar oamenii sunt alesi pe spranceana si umbla ca furnicutele dintr-o parte in alta.
Ca picanterie aflu ca domnului proprietar ii place sa joace in piese de teatru, sa fie un fel de "tanti Florica" si, daca te nimeresti intr-o zi anume, s-ar putea sa fie chiar el cel care iti aduce mancarea. In rest are partenerul lui si isi vede de treburi :)
Venita din partea cealalta de lume, aveam impresia ca aici valul este pus peste orice discutie despre sex, orientari sexuale si alte asemenea...Evident se fac copii si aici, dar noaptea, cu ochii inchisi, fara sa stie nimeni. Noroc ca ignoranta se trateaza cu povesti. Religia jawaneza traditionala recunoaste ca un dat al naturii homosexualitatea, pe cata vreme religia islamica si cea catolica nu prea. De aici discutii si discutii, insa traditia pare mai puternica decat vreun posibil extremism religios...Oamenii sunt aproape acceptati asa cum sunt.
In ceea ce priveste majoritatea, casatoria e cel mai important lucru de facut pana pe la 20 -25 de ani. Divortul nu e o bucurie, dar se poate intampla...Important e sa intri repede, din nou, in randul lumii. Pentru ca majoritatea oamenilor apartin islamului, sa ai mai multe sotii e ok, dar nu e o practica incurajata. Daca totusi esti hotarat si vrei sotia nr. 2, trebuie sa ai acordul sotiei no. 1. Mergi cu toate la moschee, mai ceri un acord si se poate rezolva. Deocamdata n-am intalnit niciun curajos cu doua sotii si doua soacre, dar asta poate pentru ca locuiesc intr-un oras industrial, modern, in care de exemplu oamenii aleg singuri sau au luxul de a refuza propunerile parintilor cu privire la casatorie...
Descurajarea poligamiei vine si din exemplul personal al actualul sultan din Yogyakarta. Acest domn conduce singurul sultanat din interiorul unei republici si are o functie similara unui guvernator, dar cu privilegiul transmiterii ereditare a tronului/functiei. El a crescut intr-o familie in care tatal avea 4 sotii si povesteste ca tristetea mare a copilariei sale a fost ca aveam rar un pic de timp cu tatal sau. De aceea a hotarat ca pentru el o singura sotie este suficienta. O decizie greu de pastrat, in special pentru ca are 4 fete...si acum va trebui sa aleaga sultanul dintre copiii fratilor. Chiar daca raspunderea pentru cromozomul Y e clara, e greu cred sa rezisti tentatiei de a incerca totusi cu altcineva sa faci un fiu... mai ales ca din seria de 10 sultani de pana acum, tu esti singurul cu doar o nevasta...Un test greu pentru o promisiune fata de sine.
La desert mai aflu cateva povesti despre de ce e bine sa iti iei nevasta din insula Madura - la vreo 50 de km de mine - dar le voi spune altadata. Deocamdata atat: daca pentru o familie jawaneza obisnuita centrul casei e bucataria, pentru o familie madureza cea mai importanta camera e dormitorul iar cea mai mare investitie e un pat din lemn de tek. Acest lemn, foarte frumos si foarte solid era folosit pe vremuri la fortificatii. Fericirea familiei e aici, dar nimeni nu trebuie sa auda un scartait.
