In fata portii ma asteapta miss Lucia cu moto-scuterul. Ma catar in spatele ei si trag aer in piept. Este prima data cand merg cu o asemenea nazdravanie, iar traficul de aici nu mi se pare pentru incepatori.... Singura instructiune: in Indonezia, o doamna se urca pe scuter trecand piciorul drept peste sezutul scuterului. Niciodata invers...
Aici toata lumea are scutere sau masini de teren. Trotuarele sunt aproape inexistente. A merge pe jos e o mare excentricitate...desigur daca nu esti sarac-lipit si doar pe propriile picioare te poti deplasa.
La intrarea in scoala vad un mare banner cu poza mea si o urare de bun venit. O multime de elevi stau in fata portii si se reped - care sa deschida poarta, care sa ne intind mainile mie si Luciei. In loc de strangerea occidentala la care ma asteptam eu, se apleaca fiecare sa ne sarute mainile - si baietii si fetele - de fapt sa isi atinga nasurile sau fruntea sau obrazul de manile noastre drepte... Semn de mare respect pentru profesori, binefacatori de tot felul si pentru cei mai in varsta din familie...
Sunt usor nedumerita de tratament, dar stau cuminte pentru ca a refuza sa intinzi mana inseamna ca esti suparat rau pe respectivul...
 |
| welcome banner. |
La scoala o intalnesc si pe Ria - colega mea de aici si cea care se va ocupa de acomodarea mea la scoala.
In emailurile schimbate inainte de a ajunge, imi povestea cum si-ar dori sa-si deschida scoala ei...Aici toata lumea viseaza sa isi deschisa sau sa isi creasca micuta afacere de familie pe care o are deja.
Imi sunt prezentate cateva zeci de persoane...in invalmaseala de oameni si fete am retinut doar ca doamnele sunt Bu Cutare iar domnii sunt Pak Cutare. Intre noi merge si fara, daca asa am stabilit, dar de fata cu elevii niciodata nu vorbim fara Buu si fara Pak... Eu voi fi Buu Deni sau Miz Deni pentru ca numele meu e prea lung si neobisnuit pentru meleagurile acestea...:)
Primesc doua fete - mai bine vorbitoare de engleza - care sa imi arate scoala si tot ce se intampla pe aici. Ore nu prea se tin azi, pt ca e zi de competitii - in cinstea zilei independentei care se va celebra in 17.
La fel si vineri, tot zi de competitii - printre care celebrele jocuri cu franghia, la care sunt invitata si eu sa particip. Ma pun pe mine la primul nod...ca-s mai inalta, cu vreo doua capete...Si iata cum echipa profesoarelor firave castiga cu 2 la 1 in fata echipei de eleve durdulii :)
Se face pranzul si e timpul sa gust din bunatatile locale. Probabil preferatul meu pentur multa vreme va fi tempe - un fel de hamburger din boabe de soia fermentate, invelite intr-un strat ca de snitel facut din faina de cocos.
Buu Ria ma invita sa iesim la o cafenea amenajata intr-o fosta casa coloniala. Luam si doua fete care au terminat acum scoala...Cele mai mari curiozitati ale lor: cum arata steagul nostru si vor sa le cant imnul nostru...Scap doar cu recitat si explicat simbolistica din fiecare culoare a drapelului...
 |
| new friends |
Acasa gasesc menajera intinsa pe jos, in hol, ca o pisica in cautare de racoare. Este prea cald pentru orice....Urc la mine si pornesc, cu vinovatie, aerul conditionat...
Peste vreo jumatate de ora o aud trebaluind printre oale. Vine si imi bate la usa apoi se retrage. Deschid si o vad cu o farfurie cu manare...Nu stie cum sa ma strige, asa ca imi face semne cu mana si ma ademeneste spre bucatarie. Farfuria ei este pe jos, dar pe mine vrea sa ma puna la masa. Dau din maini ca e prea cald, imi iau orezul si ma asez langa ea. Mancam in liniste, privindu-ne pe furis.
Foarte fain!
RăspundețiȘtergere