miercuri, 27 iulie 2011

Parfum de zarzari


Bunica mi-a trimis zarzari, placinte si dulceturi. Nu e foarte multumita de cum s-au legat lucrurile. Mereu are impresia ca mananc prea putin, ca stau prea mult la calculator si de asta n-am facut niciun copil pana la varsta asta.
Nu imi spune niciodata direct. Probabil de la ea am mostenit naravul acesta...zicem o bucata, lasam o bucata...daca vrei sa intelegi, atunci fa si tu un pic de efort; daca e prea devreme, asta e, iar daca te faci ca nu intelegi, treaba ta...
Zarzarii m-au luat prin surprindere acum. E prima oara cand imi trimite...Totdeauna ii mancam direct din copac, cocotata in frunzisul fosnitor. Ma uit la ei in farfurie - sunt mici, pistruiati si stingheri, ca un card de copii de la tara, trimisi in excursie la oras.
Doar parfumul lor pe care nu l-am putut regasi in nicio caisa domesticita, a ramas la fel...
Poate asa se joaca lucrurile trecute- raman tot mai mici in urma noastra, ca noi sa avem impresia ca am crescut mari, ca stim mai multe si ca avem tot felul de obiecte, mai performante si mai mari.
Si, desi ne place jocul acesta, din cand in cand strangem aproape un fruct, o haina sau o carte si ne imaginam ca a existat o vreme cand lucrurile erau simple si era cineva, mai mare decat noi, care stia toate raspunsurile si care ne iubea, asa mici si nestiutori cum eram.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu