Parfum de zarzari

Bunica mi-a trimis zarzari, placinte si dulceturi. Nu e foarte multumita de cum s-au legat lucrurile. Mereu are impresia ca mananc prea putin, ca stau prea mult la calculator si de asta n-am facut niciun copil pana la varsta asta.
Nu imi spune niciodata direct. Probabil de la ea am mostenit naravul acesta...zicem o bucata, lasam o bucata...daca vrei sa intelegi, atunci fa si tu un pic de efort; daca e prea devreme, asta e, iar daca te faci ca nu intelegi, treaba ta...
Zarzarii m-au luat prin surprindere acum. E prima oara cand imi trimite...Totdeauna ii mancam direct din copac, cocotata in frunzisul fosnitor. Ma uit la ei in farfurie - sunt mici, pistruiati si stingheri, ca un card de copii de la tara, trimisi in excursie la oras.
Doar parfumul lor pe care nu l-am putut regasi in nicio caisa domesticita, a ramas la fel...
Poate asa se joaca lucrurile trecute- raman tot mai mici in urma noastra, ca noi sa avem impresia ca am crescut mari, ca stim mai multe si ca avem tot felul de obiecte, mai performante si mai mari.
Si, desi ne place jocul acesta, din cand in cand strangem aproape un fruct, o haina sau o carte si ne imaginam ca a existat o vreme cand lucrurile erau simple si era cineva, mai mare decat noi, care stia toate raspunsurile si care ne iubea, asa mici si nestiutori cum eram.

Polonia de la Nord la Sud

Sunt drumuri care vin la tine fara ca tu sa le fi pus pe o lista anume.

Statistici generale si stereotipuri "mai harnici, mai hotarati, mai vestici" si cam atat despre Polonia. Nicio dorinta de cunoastere mai profunda. Doar 3 zile in care am traversat tara, am schimbat 3 trenuri si am dormit in 3 orase au fost suficiente pentru a-mi spune...ma voi intoarce...

Ce as vrea sa pastrez in minte:
1. micul dejun in Gdansk - in special o crema de jumari cu vag miros de copilarie in nordul Moldovei. Nu degeaba ne-am invecinat acum vreo 400 de ani cu Tara Leseasca...

2. drumul spre Marea Baltica - vreo 2 km si mai bine printr-un parc-padure care se termina brusc si lasa loc unei plaje semi-pustii

3. corabia din Gdansk - m-am uitat atent si dupa Peter Pan, dar n-a fost de gasit...nici de data asta.

Gdansk

4. vanzatorii de chihlimbaruri si aerul trist al polonezilor din nord.

Cracovia, pe o taraba din piata de chihlimbaruri

Chihlibaruri in Gdansk

Dragonul din Cracovia.

5. un cuvant imblanzit cu greu gin-qu-ee (sau cam pe acolo) = multumesc. Abia in a 3a zi am reusit sa il pronunt fara sa clipesc. In schimb m-am impacat imediat cu "peron", "ulica" si "ananas"


6. concertul din Biserica Sf. Petru si Pavel. Pentru prima data am simtit diferenta intre un sunet inregistrat si un sunet facut sa treaca prin timp, prin zidurile bisericii si prin zidurile sufletului tau...

7. as fi pariat ca in toate limbile cafea se spune cam la fel...si as fi pierdut. la polonezi se spune kawa...

8. plimbarea prin Cracovia - mai e un mileniu pana sa fie secolul XX

Cracovia. Piata centrala.

Cracovia. Cartierul evreiesc.

Cracovia, pe malul Vistulei. Castelul

9. cei doi tineri din Rybnik care nu stiau nici engleza, nici vreo alta limba decat a lor, dar care au mers cu mine pe jos, mai bine de 5 minute, ca sa imi arate strada pe care trebuia sa ajung...

trenul regional, adica un personal ca pe la noi...

10. drumul prin paduri de campie nesfarsita, cu trenul personal, in murmurul corului de copii. S-au urcat cu o chitara de la o statie micuta si au tinut-o tot intr-un cantec mai bine de o ora. Nici doua cuvinte cunoscute si totusi, de cateva ori, am simti fiorul emotiilor nefiltrate care vin din locul acela - unde cuvintele nu s-au nascut inca pentru a tulbura comunicarea dintre oameni...

Cei care nu mai sunt

Cand esti copil nu prea bagi de seama ca din jurul tau incep sa se rareasca oamenii. Si daca intrebi, oricum ti se spune ca sunt plecati, ca s-au dus in cer, dar ca sunt aproape de tine. Asa ca nu iti faci probleme pentru ei. Viata vine prea repede spre tine, nu e timp de stat sau de uitat inapoi.  

Si asta nu se schimba pe masura ce trece timpul. Mereu sunt vreo suta de maruntisuri de rezolvat, mereu esti in intarziere. Doar din cand in cand - cate un bunic, un parinte sau un prieten se duce. Pentru o zi vestea te face sa stai in loc, sa te gandesti la ce-a ramas din omul care-a fost si la lucrurile cu adevarat importante. Iti aduci aminte ca si tu ai sa mori poate ceva mai devreme decat ceva mai tarziu, ca sunt urme pe care ai vrea sa le lasi si oameni care sa isi aduca de tine aminte intr-un fel anume.

O vreme il imbratisezi mai strans pe cel de langa tine, iti suni prietenii de suflet si incepi sa citesti cartile care stau de doua luni  pe noptiera, cu semn pe la pagina 50.

Apoi incep iar preocuparile, sacaielile zilnice si  tot asa pana cand din cei care au fost nu ramane decat amintirea, fara intrebari si fara concluzii.