Imi plac povestile. Cred ca murim doar in ziua in care sufletul nostru a adunat destule cat sa ii ajunga pentru drum.
Cineva imi explica saptamana trecuta cum se facea exploatarea forestiera acum cateva sute de ani...si cat de bine se aseamana cu viata noastra.
Taiai bustenii, le dadeai drumul pe rau si ei mergeau dupa cum ii ducea apa, spre marea cea mare. In unele locuri se adunau prea multi. Si atunci, urcati unii peste altii, uitau care este drumul si rostul lor.
Era zadarnic sa incerci sa ii urnesti din loc.
Doar un om foarte, foarte priceput stia sa gaseasca intre toti bustenii pe acela care, atins cu blandete, elibera zagazul pentru toti ceilalti.
Povestea spune ca asa este si cu noi - ne blocam adesea intr-un loc sau langa niste oameni sau in niste ganduri. Si, desi poate am vrea, nu ne miscam pana cand nu iese la suprafata o singura idee, un singur lucru care ne impinge inapoi pe drumul nostru de ape sau de ganduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu