Daca vrei sa stii mai multe despre tine si despre oamenii din jurul tau, incearca sa inveti ceva nou, ceva de care ti-e teama...
Aveam un cantec preferat si in cantecul acesta era un vers care mi s-a lipit de minte. Suna cam asa: "fa in fiecare zi ceva care te sperie".
Si adevarul este ca ma dau eu curajoasa, dar sunt o maaare fricoasa. Mi-a fost si inca mi-e teama de o multime de lucruri: de vorbit in public, de faptul ca nu ma voi trezi la timp in ziua de excursie, de functionarii publici care ma trimit de la un ghiseu la altul, de secretarele de la scoala, de profa careia ii place sa ma faca de ras la tabla...
Recent am descoperit o noua teama si un nou lucru de invatat. Mi-am pus bulinele galbene si invat sa conduc. Este extrem de interesant. Nu numai activitatea in sine cat si tot ce este in jur. Felul in care oamenii te incurajeaza sau cred ca te incurajeaza. Felul in care vezi ca nu le pasa...Felul in care esti tu daca te uiti cu atentie...
De exemplu: luna trecuta (cand desigur eram mult mai nepriceputa decat acum) fac ce fac si opresc motorul inainte de o trecere la nivel de cale ferata. Asta dupa ce de doua zile aproape simteam ca incep sa conduc cum imi place mie. Ma ingalbenesc. Imi dau seama cat de tare ma oftica esecurile mele. Mai ales dupa ce prind un pic de inima. Oricine altcineva - nicio problema, dar EU...ei bine EU pot mai mult, EU trebuie sa fac bine si repede...N-are rost sa imi spuna nimeni ca sunt ca toti ceilalti oameni. Stiu foarte bine. Dar tot ma oftic si nu imi trece pana nu ajung in pat si am o discutie serioasa de 2 min cu mine. Am aflat eu o data ca sa nu e bine sa te culci suparat - mai ales pe tine insuti - si de atunci am grija ce ganduri duc in lumea de dincolo de ochii deschisi.
Buunnn...deci opresc motorul, ma repliez si in 5 min. ajung la o intersectie. Fac ce fac - atunci nici nu stiam bine ce anume - si opresc iar motorul. Aici intervine o alta mare teama de-a mea: sa nu incomodez si - evident - factorul ceilalti....Un domn in spatele meu, grozav de grabit, incepe sa claxoneze...si claxoneaza.
Mi se inmoaie picioarele. Sa gresesc o data, hmmm - suportabil...dar de 2x la rand? Pana aici mi-a fost. Stiu exact ce trebuie sa fac, dar nu imi iese. Invart cheia, viteza 1, acceleratie si ambreiaj...incetisor, calm... Aiurea...O data, de doua ori, de trei ori. 1 minut cat o eternitate. Claxonul este neobosit. Renunt. Fac schimb si colega de banca preia volanul. Pe drum marai la mine si apoi incet-incet ma detasez.
Si deodata totul mi se pare foarte interesant:
1. daca am gresit de 2x la rand - la revedere incredere si stima de sine. Pt cel putin 2 minute.
2. daca se gaseste si cineva sa vada ca am gresit si sa-si manifeste dezacordul...salut dorinta de a incerca din nou. Si asta ma cam tine cat sunt in vizorul ochiului critic...
3. interesant sistem educational avem - cand vedem pe cineva care nu se pricepe, care incearca sa invete dar nu prea ii iese - primul lucru este sa ne repezim la el sa ii explicam noi cat de nepriceput, incordat, etc. etc. este el.
Partea buna este ca seara aceea nu s-a terminat asa. A trebuit sa imi reiau locul ca unic si nepriceput conducator auto. Nu-mi revenisem si am mai incurcat si alte intersectii pana acasa. Mai exact inca trei. In prima am oprit casetofonul ca sa imi aud doar gandurile. In a 2a m-am incruntat si am inceput sa ma incurajez: do this or die. you can do it, love. if you don't do it, nobody else will. you can do it...Ma rog, din astea. Dintr-un motiv pe care inca nu l-am inteles, in momente critice, discutiile cu mine insami se desfasoara in engleza. Poate pentru ca o data am avut un sef pe care il admiram mult si singura limba in care ne intelegeam era engleza. Sau poate datorita numeroaselor reclamele inspirationale in engleza. Cert este ca limba engleza este cea oficiala pentru situatii speciale interioare.
Nu stiu daca a fost datorita incurajarilor pre-fabricate, dar am ajuns acasa fara sa ranesc pe nimeni. Intre noi fie vorba am avut 3 obiective majore in prima saptamana de condus, exact in aceasta ordine si in aceasta formulare:
1. sa nu omori pe nimeni - mergi incet!
2. sa nu strici masina - nu-i a ta!
3. invata sa conduci ca lumea, ca doar zici ca iti place!
Acum, ca ma apropii de 3 saptamani si de 1000 de km de cand conduc, zambesc si pot sa recunosc cum a fost prima saptamana. Iar cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat in aceste ultime saptamani este ca am redescoperit ca pot spera si pot avea incredere in oameni.
Pana de curand mi se parea ca lumea se imparte in oameni cu claxoane si oameni care trec pe langa mine cel putin indiferenti (asta daca nu injura obstacolele in gand). Dar se pare ca mai exista o categorie - si nu e una mitologica sau pe cale de disparitie...
.
In seara aceea de intense discutii cu mine, in penultima intersectie oprisem din nou motorul...Pun avariile si imi explic ca nu se poate sa fiu asa de bleaga...Ma depasesete o dacie papuc si se opreste in dreptul meu. Ridic ochii si astept sa citesc apostrofarile pe buzele celui care a fost in spatele meu si caruia i-am mancat startul la semafor...Oftez si ma gandesc ca merit ce are de zis...Cand colo domnul se uita cu ochi intrebatori la mine si imi face semn "e totul in regula?" Zambesc trist si arat spre bulina galbena...incepatoare, ce sa-i faci. Imi zambeste incurajator. Porneste si motorul meu si am inima plina: offf...ma intelege si pe mine cineva, pe lumea asta...
Ultima curba catre casa si ultima trecere de pietoni. Opresc, bineinteles, sa las pietonii sa treaca. Obiectivul 1 este cel mai important. Dau sa pornesc, dar opresc din nou motorul....O data, de doua ori. Ma trec toate sudorile si ma gandesc ca mi-ar sta bine cu un blond foarte platinat... Din parcarea de la colt, un alt domn - pe cuvant era altul - in aceeasi jumatate de ora - vine si imi bate in geam - aveti probleme cu masina? va ajut eu sa o impingem in parcare...Ii multumesc - masina nu are nicio problema, eu nu ma pricep...
La a 3a incercare imi iese si ajung pe strada cu parcare...
Mi-am adus aminte de toate astea azi, dupa ce un jeep mi-a facut loc sa intru eu prima intr-un sens giratoriu...Tocmai un jeep s-a gasit sa fie dragut si tocmai cu mine - cea cu o aversiune irationala fata de jeepuri...
In afara de claxonagii si de oamenii foarte grabiti sa iti spuna ca nu e bine, ca nu te pricepi ...in afara de ei sau mai bine zis - foarte surprinzator - chiar in mijlocul lor mai gasesti cate unii care se opresc sa te intrebe daca esti bine, daca te pot ajuta, cate unii care opresc coloana si iti dau 2 secunde din dreptul lor ca sa iti fie si tie bine...
E cel mai bun lucru pe care l-am invatat in ultimele 3 saptamani. Abia apoi, la mare distanta, vine notita: piciorul de pe ambreiaj se ridica incetisor numai dupa ce ai accelerat la 2000 de rpm. Nu mai devreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu