Merg la Barcelona. Din nou. Prima oara am fost anul trecut, la cumpana dintre martie si aprilie. Mi-am agatat atunci martisorul in cel mai inflorit si roz copac de pe o straduta laturalnica.
Imi aduc aminte ca se inserase bine, era frig, burnita si am renuntat sa merg pana la Mediterana. Nu din cauza vremii, ci pentru ca sunt superstitioasa. In locurile care mi se lipsesc de suflet las intotdeauna ceva nevazut - ceva care sa ma cheme inapoi...
Imi mai aduc aminte de biserica Maria del Mar: eu, cuminte, in strana si o dorinta rostita cu o jumatate de gand. Nu era o rugaciune pentru ca nu m-am lamurit inca daca trebuie deschisa conversatia asta mare si oricum prefer sa nu am de ce sa dau vina pe Cineva. Era doar un fel dorinta, pe jumatate alba, pe jumatate rosie, agatata de un copac necunoscut.
Cand spun Barcelona, primul lucru care imi apare in fata ochilor este un portocal incarcat. Nicio capodopera, niciun mozaic colorat....in amintirea mea toate strazile Barcelonei sunt pline de portocali. E frig afara si ei sunt plini de flacarui mici și calde. Ma opresc si as vrea sa imi incalzesc mainile si sufletul de ele. Pe langa mine trec oameni cu plasele de supermarket pline de portocale. Nici nu se uita la obiectul adoratiei mele. Eh...asta e, oamenii nu apreciaza lucrurile care sunt la indemana. Daca nu platesc, nu cred...Iar dupa ce platesc, le pare rau. Dincolo era mai ieftin...Ma mai uit o data...Dar si copiii trec fara sa le bage in seama. Ma descurajez. Poate sunt amare...ca merele padurete la noi. Mai merg, ma mai uit cu aceeași sclipire, dar nu indraznesc... Poate sunt domeniu public, poate iau amenda. Vedeam deja articolul de ziar: Vandalism in Barcelona! După ce au terminat cu lebedele din Viena, romanii au trecut la masacrarea portocalilor din Barcelona. Renunt ca sa salvez onoarea patriei...
Abia dupa o vreme am înțeles pericolul. De cand teama de amareala, praf, julituri sau alte rele este mai puternica la mine decat instinctul tribului de culegator? N-a fost niciodată, nici la 5, nici la 15, nici la 25... Chiar anul trecut m-am imprietenit cu niste duzi din Bucuresti: doi la metroul din Pipera, unul aproape de sediul Ogilvy si inca vreo doi pe la Obor. Atunci ce s-a întâmplat? Nu o sa stiu niciodata...Poate era nesiguranta pe teritoriul strain...Poate era nevoie de incă un lucru care sa ma cheme inapoi. Nu stiu.
Cert este ca in aprilie merg la Barcelona si poate imi iese iar in drum un portocal lasat in afara gardurilor. Oare indraznesc prea mult daca sper sa fie unul bun? La urma urmei nici nu conteaza...o sa imi pastrez o saptamana in plus martisorul la mana ca sa il dau la schimb pe o portocala.
Si poate o sa ramanem prieteni o viata de om sau de portocal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu