Jalan- Jalan sau la plimbare pe strazile Indoneziei

Acolo unde noi suntem obisnuiti sa avem trotuare, aici, in Indonezia, trebuie sa ocolesti la tot pasul un fel de cotete cu mese improvizate ce tin loc si de piata si de cafenea si de restaurant fast food. Daca esti intr-o zona centrala, atunci mai exista un sir suplimentar de vanzatori ambulanti - pe motociclete sau biciclete - cu mancare de toate felurile - de la taitei bleu-azur, la chiftele, oale cu orez, nuci de cocos tinere, salata de fructe cu topping de maioneza (?!), tempe si alte turte prajite.

Nuci de cocos tinere , vandute ca suc natural. Cu lingura razi peretii interiori pentru a gusta bucatile de cocos fraged, aproape ca un jeleu. 

Fast Food ambulant. In planul mai indepartat masa de vanzare, in planul apropiat "bucataria" cu oale, castroane si vasele in care sta orezul. Scaunele se intind imediat ce apar clientii. 

Sucurile naturale sunt foarte populare, mai ales cu 3-4 linguri de sirop de zahar de palmier. Bucataria este complet dotata si conectata la o instalatie electrica improvizata care l-ar face gelos pe orice mester de Dacie batrana. 

Ce recunoasteti de aici? In afarade apa si ceaiul la PET? :)  

 Bancile cafenelelor de la strada  sunt niste piese de mobilier extrem de intersante: si banca si pat si masa in acelasi timp, pentru constructia carora se investeste probabil o ora sau doua. Seamana cu un soi de lavite mari - stiu bine despre ce vorbesc cei care si-au petrecut copilaria pe la bunici sau au citit Creanga. Indiferent de ora, sunt pline de barbati care sorb incet o cafea, un ceai sau cine stie ce alta licoare tulbure, dar sigur  non-alcoolica. Nu par a avea nicio graba pe lume, nici un deadline sau vreun obiectiv major pe ziua de azi, vreo apasare de ieri sau vreo grija pentru maine...

Asta pana cand petreci o noapte in casa vreunuia dintre oamenii acestia fara graba si fara scop. Pak Ali are 70 si ceva de ani. Dupa obiceiul locului sta in aceeasi casa cu fiicele sale, cu barbatii acestora si cu generatia urmatoare de copii. Adultii se trezesc la ora 1 noaptea si pregatesc bautura de soaia din imagine.

ce spune acest ambalaj: lapte din soia pura, nutritiv. Cu accentul pe "bergizi" = nutritiv. Si in stampila: 100% zahar local (nu de la chinezi adica...). O nota: zaharul e considerat ceva  foarte bun, nu exista anunturi de tipul "excesul de sare, zahar si grasimi..."  

Soia se lasa la inmuiat, apoi se zdrobeste, se fierbe, se strecoara si se ambaleaza. Cea mai complicata si lunga parte este impachetatul. Cu o palnie mica toarna bautura in fiecare pungulita, apoi o leaga bine si pun cate 30 intr-o cutie. N-am facut poza pentru ca afara inca era semi-intuneric cand m-am trezit si am gasit in curte vreo 6 oameni, la sezatoare, impachetand punga dupa punga. Si daca era lumina, mi-ar fi fost rusine probabil sa scot aparatul de fotografiat...ce sa-i faci, n-am stofa de ziarist...

Bautura trebuie sa plece pana la 5 spre marele oras din apropiere, altfel e toata munca in zadar. Termenul ei de viata e de 20 de h. 600 pungulite inainte de fiecare rasarit. Apoi rugaciunea, apoi un pic de somn si, pe la 9-10, cand turistii albi s-au trezit si ies grabiti la plimbare, localnicii stau la o cafea ca si cum n-ar avea nimic interesant de facut pe ziua de azi. Numa' ii auzi ca striga dupa tine: Bule, bule, dimana? sau, cei mai atenti la TV - Where, Miss, where?
Ce sa le zic: jalan- jalan, walking- walking. Cea fara treaba, doar la plimbare, sunt eu...

Fiecare are sau ajuta la inca doua-trei mici afaceri de genul acesta - cusut de posete, de camasi, cusut si umplut jucarii, produs tempe pentru jumatate de cartier... Cu familia, cu vecinii, cu prietenii vecinilor...se trag incet unii pe altii, afara din saracie. Zi dupa zi, cu cate o pauza de somn, de cafea sau de glume. Fara plan anual, fara sedinte saptamanale.

Termenul odata atipatic - work-life balance - incepe sa imi placa aici, in intelesul lui indonezian.

La cumparat de tempe - boabele de soia fermentate sunt vandute in calup. Se taie frumos felii si se pregatesc ca snitelele noastre - cu usturoi, ou, malai. Pe lista mea de mancaruri favorite.

multe magazine de jucarii...cu plusuri locale sau de inspiratie internationala

Pana acum am rezista eroic tentatiei de a cumpara...macar vreo 10-15, de amintire... 

Top 10 Bali, Gili si Lombok

Aici vara nu se termina niciodata, griul nu traieste niciodata singur, iar oamenii nu au nicio sfiala in a vorbi cu strainii.

Am avut 10 zile la dispozitie sa cutreier o bucata din Bali, apoi mai spre vest micuta insula Gili Trawangan si inca  un pic spre vest, insula Lombok - cam la fel de mare ca Bali, dar inca necucerita de hoardele de turisti petrecareti (rusi sau australieni, de cele mai multe ori). Pentru ca octombrie e extra-sezon aici (!?), am intalnit doar palcuri modeste de turisti nemti, spanioli si francezi, trecuti bine de a doua tinerete.

Ce mi-a placut:  

1. culorile - nimic nu e alb negru aici...de la tesaturi pana la mancare. O statuie gri va primi un sarong colorat de jur imprejur sau macar o floare-doua.

Restaurant ambulant, cu program doar seara. Gili Trawangan.

Gradina Muzeului ARMA (Ubud. Bali) - pentru cei care vor sa ramana o zi, o noapte....sau mai mult..

Indonezia se mandreste cu o multime de textile; fiecare zona are specificul ei de combinatii de culori si modele. 

2. statuile - mici, mari, imbracate, dezbracate, fioroase, calme...

Preferatele mele - statuile dragon pe post de pod. Padurea maimutelor, langa Ubud. Bali

3. Padurea tropicala - o vizita de cateva ore acolo, fara prea multe poze grozave, insa cu o amintire puternica despre sunetele padurii - maimute, soparle uriase si pasari speriate...

4. O urma de toamna, ca prin alte locuri

In padurea tropicala din Lombok, pe albia unui rau aproape secat acum, in sezonul secetos...

5. mijloacele de transport locale

de pe Gili Trawangan spre Lombok, cu barca. 

6. calatoria in Ampenan, un sat la marginea zonei turistice din Lombok si intalnirea cu sotia pescarului. Fara sa  stie o bruma de engleza, a stiut cum sa pescuiasca de la mine toate cuvintele indoneziene pe care le stiam - de unde sunt, de cate luni sunt aici, daca sunt casatorita, ce fac aici...

7. Numele barcilor de aici.

8. privelistea din camera de hotel. De obicei camera de hotel e doar pentru dormit...de data asta a fost un pic altfel.

9. da, plajele sunt si ele frumoase...

Gili, dimineata. In afara de barci, niciun vehicul motorizat nu e permis pe insula.

Gili,un loc fara toamna, fara iarna...

Senggigi, Lombok - unul dintre cele mai populare locuri de plaja...dar in octombrie e extra-sezon si am avut impresia ca sunt pe o plaja privata....

10. Apusurile. In cele 10 zile am avut parte de un singur rasarit...in rest tot cu fata spre vest m-am nimerit. Din motive evidente insa, nu am cum sa fac reclamatii...

Kuta Beach. Bali

Lombok

Bali, seara numarul 2. 

Senggigi, Lombok. Ultimul apus pentru mine aici. Pentru ei probabil primul...

3 zile in Bali

In ciuda cifrei magice, Bali nu mi s-a lipit de suflet...
Cand intreb la scoala care e destinatia ideala de calatorie, daca nu mi se raspunde Mecca, atunci cu siguranta mi se raspunde Bali...

Plaja e mare, marea e buna de surf, de  baie, de plimbare...de orice vrei, dar trebuie sa iti alegi cu grija locul. La fiecare 100 de m ai cat un templu sa faci cate poze vrei...Aproape paradis, cu accent pe aproape.

Gardianul obisnuit al treptelor din templele hinduse

Apus in Kuta Beach, Bali - iubita in special de surferi si australieni petrecareti. Mai nou invadata de rusi fugiti de acasa.

Pandawa Beach - o plaja pentru turistii indonezieni, la capatul unui promotoriu stancos, cu multe locuri de rugaciune hinduse. La intrare un semn, doar in engleza, precizeaza: acesta este un loc sacru, va rugam sa nu faceti sex aici. 

Langa Tanah Lot - un templu hindus in sud estul insulei Bali. 

Tanah Lot. Un pic inainte de apus, refluxul atrage o multime pestrita: hindusi cu ofrande de flori, musulmani la plimbare, albi in voiaj de nunta sau pur si simplu iesiti la o bere, dupa o zi de surf. Pe o distanta de 100m am auzit cel putin 7 graiuri - de la rusa, la italiana, de la spaniola la araba. 

 Mai mult decat in alte parti insa am vazut mormanele de gunoaie, cam ca pe Valea Prahovei...Si tot mai mult decat in alte parti m-am ciufulit la preturile de pornire si nu am mai cumparat nimic..."Arta negocierilor" aici este ca vanzatorul cere un pret enorm, dupa care tu oferi jumate sau mai putin si pana la urma te intelegi si fiecare pleaca fericit acasa...
Stilul aceasta insa pe mine ma face sa nu imi mai placa nimic si indiferent cat de jos au lasat pretul dupa prima strigare, am spus acelasi lucru: tidak mau, terima kasih... adica nu-mi trebe' merci. E tot ce pot sa fac pentru descurajarea practicii...sau macar daca nu pot sa ii schimb, sa ii enervez putin.

Unul dintre putine lucruri pe care le-am ravnit cu adevarat...si l-am luat in poza...

O categorie insa a facut exceptie... cu soferii de taxi si de autobuze de aici m-am tocmit pana am primit ce pret am vrut. Dupa care am socotit in bani europeni si la final am mai pus un 5-10 000 de rupii. Adica vreo 2-4 lei in banii nostri, o portie de orez si o cafea iin banii lor...si cam de 2 ori pretul pe care il plateste un localnic pentru biletul de minibus.

In 3 zile am vizitat tot ce am apucat: temple, paduri cu maimute, plaje, pana si monumentul gigantic al lui Visnu, inca in constructie si in discutie - suspect fiind ca ar putea strica, prin marime, echilibru energetic si religios al insulei...

Padurea cu maimute, langa Ubud.

Statuia lui Visnu (23m - deocamdata), in sudul insulei Bali, GWK Park.
Interesant cum poti sa faci un loc turistic cu ajutorul unei idei si a catorva zeci de tone de beton. 

Cea mai frumoasa experienta aici a fost mostra de dans balinez si intalnirea cu un Barong - un  fel de caine-dragon- stapanul spiritelor bune, dar si o creatura cam nazdravana, mai ales daca nu primeste mancarea preferata - ofradele zilnice de flori si dulciuri.

Muzicienii balinezi vegheati de un Barong foarte prietenos. 

O dansatoare - pasare. Fiecare unduire a mainii are o semnificatie, fiecare miscare din sprancene este studiata si repetata mai mult decat un poem intreg. 

La capatul celor 3 zile si 4 nopti in Bali pornim fara regrete spre Gili Trawangan, o insula mica, la vest de Bali. Odata urcata pe vaporas, nu stiu de ce, dar nu ma gandesc sa fac o poza inapoi, spre cea mai faimoasa insula indoneziana...atat  de renumita, incat multi turisti care vin aici nici nu stiu ca Bali nu e o tara, ci doar o insula foarte laudata, dintr-o tara mult mai mare si mai frumoasa.

Acum 100 de ani Bali era considerat de navigatori paradisul pe pamant, locul unde ai vrea sa te retragi sa traiesti si sa mori linistit. La imaginea asta contribuiau clima calda, dar nu peste 35, pestele din belsug, condimentele ieftine, odihna multa si costumele traditionale ale doamnelor - fuste lungi, colorate, coliere mari si cam nimic altceva intre cele doua obiecte de vestimentatie...