Sunt ganduri pe care nu ni le spunem nici noua. Ne straduim sa le ingropam. Iar ele, gandurile, pentru ca n-au apucat sa traiasca asa cum vroiau ele, se intorc sa ne bantuie.
De ex la 2000 de ani si mai bine, eu nu cred ca putem sa iubim neconditionat. Ne retragem imediat ce simtim ca pamantul se clatina. Pentru ca putem sa iubim neconditionat doar de la distanta, in imaginatia noastra. Daca ne-am apropiat, gata...suntem ca un copil caruia i s-a pus in fata desertul. Vrem totul. Acum.
Si apoi mai sunt si altele. Ne place sa credem ca avem control asupra lucrurilor care ni se intampla. Chiar si atunci cand nu-i chiar asa. Ne asumam vina depresiva cu iluzia subconstienta ca daca e vina noastra atunci inseamna ca este si in puterea noastra sa schimbam ceva. De drept si de fapt suntem responsabili doar pentru propriile noastre ganduri. Tot ce este dincolo de fruntea noastra este in afara noastra. Putem sa vorbim, sa ne uitam cu ochi sclipiciosi, sa ne rugam...dar adevarul adevarat este ca nu avem noi controlul. Si viata merge inainte cu sau fara noi.Primim doar ceea ce luam cu amandoua mainile. Doar ceea ce vrem cu adevarat. Restul trece printre degete.
Daca as fi inventator as face totusi o telecomanda de fast-forward. Sunt lucruri atat de repetitive incat nu ma mai prind care e lectia suplimentara pe care trebuie sa o invat din ele. Simt ca pot sa sar peste cate un discurs, cate un om, cate o viata - pana ajung pe canalul potrivit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu