Un Om in furtuna

Ai avut vreodata sentimentul ca unele vorbe si intamplari ajung la tine intr-o succesiune anume, ca si cum ai primi separat diverse chei si lacate?

Citeam chiar la inceputul saptamanii trecute pe undeva ca o lumanare, fie ea si singura-singurica nu trebuie privita cu mila sau dispret. La urma urmei ea poate ceea ce nici soarele nu poate face: poate sa lumineze in noapte.

Mai pe la sfarsitul saptamanii am pornit din Bucuresti spre Brasov intr-un moment cat se poate de prost ales - cu vreo ora inainte ca DN1  sa fie inchis din cauza furtunii de zapada. Am facut distanta Baneasa- iesirea spre Corbeanca in vreo 6h.
 
Ultimul kilometru a fost demn de o aventura polara. Pe toata latimea celor 4 benzi, vreo 6 siruri de masini incercau sa se tarasca inspre aceeasi directie. Benzile de contrasens fusesera cu totul desfiintate de soferii prea grabiti sa inteleaga ce dimensiune vor da cu prostia lor intregii povesti. Din loc in loc cate un tir abandonase lupta si zacea in diagonala drumului. Pe margini, masinile micute, lipsite de speranta, cu farurile stinse, erau urgent acoperite de zapada. Imi imaginez ca aceeasi priveliste dezolanta trebuie sa fi oferit si retragerea lui Napoleon din Rusia.

Vanam cu hotarare momentul in care coloana se mai misca un pic. Noi eram printre norocosi care aveau si masina 4x4 si, mai mult decat atat - speranta ca daca mai trecem si de kilometrul acesta, totul va fi bine. Cineva trecuse inainte si stiam ca s-ar putea.
Pe ultima bucata de drum, in camp deschis, viforul era si mai ticalos. Stergatoarele prindeau in mai putin de 3 minute o pojghita mare de gheata care trebuia sfaramata cu mana. Usile masinii, impinse de vant, opuneau o rezistenta fantastica de fiecare data cand ne straduiam sa iesim afara.

In toata furtuna si nebunia asta era aici, aproape de iesirea spre Corbeanca un politist. Singur in furtuna. Oricine a vazut ce era pe acea portiune de DN1 nu ar fi putut sa il condamne daca ar fi stat la cald...Era un singur om, fara ajutorul vreunui utilaj de dezapezire, fara caciula groasa, fara vreun costum de superman care sa-l protejeze de acele de gheata care circulau cu 100km/h. Oamenii pe care incerca sa ii ajute se inchisesera fiecare in custile cu 4 roti si asteptau...

Barbatul acesta, cunoscut in popor drept Garcea, cel care nu se ridica niciodata la inaltimea autoritatii primite, nu stia ca e zadarnic sa stai afara pe vantul acesta. Nu se gandea nici ca i-ar fi trebuit vreo saptamana ca sa scoata jumatate din miile de masini blocate. Cu toate astea statea de cateva ore bune acolo, cu un guler de gheata in locul fularului si scotea la fiecare 5 minute cate o masina-doua  din namolul acesta. Ba le impingea, ba le ghida, facea cate 200m inainte si inapoi ca sa miste lucrurile. Stia ca nu avea cum sa vina cineva sa il ajute. Totul era blocat.

Nu l-ar fi condamnat nimeni daca ar fi renuntat. Eforturile pe care le facea el nici nu se simteau 500m mai incolo, unde soferii nu aveau cale de mers nici inainte, nici inapoi. Odata cu noi au mai trecut vreo 4 masini. Nimeni nu a deschis geamul sa ii multumeasca, desi am trecut cu 2km/h. Nici noi....


Sunt oameni care aprind o luminita in intuneric, oameni care te fac sa re-capeti increderea...
Sunt oameni care inving cu vointa lor vitregia naturii, prostia si indiferenta altora, dar mai ales lehamitea si propria resemnare.  Numele lor nu este trecut nicaieri, nu apar la televizor si nu vand 50 de milioane de exemplare din autobiografia lor. Pur si simplu isi fac datoria cat de bine pot, chiar daca sunt singuri in furtuna. Dar fac o diferenta in momente critice. Nu schimba lumea. Sunt acolo pentru ai ajuta pe cei staruitori sa isi regasesca drumul catre casa.