Azi e o zi care trece greu. Undeva simt ca imi scapa sensul existentei mele. Stiu ca responsabilitatea e personala si nu poate veni nimeni sa iti "dea sens". Dar azi as fi acceptat usor sa nu am dreptate.
Simt ca undeva, mai la nord in fiinta mea, sunt niste defecte majore. Sap adanc tot felul de lucruri, dar sunt superficiala in profunzimea mea. Sunt lucruri care, dupa toate standardele, ar f trebuit sa lasa urme adanci. Si nu au lasat. Ma nedumereste si intristeaza constatarea asta.
Sunt oameni sau locuri care insumat n-au reprezentat nici 2 zile din viata mea. Cu toate astea stau cumva chiar in spatele constiintei mele, asa cum un vis de dimineata sta chiar in spatele pleoapelor, chiar si dupa ce ai decis ce este real si ce nu.
Simt ca undeva in fiinta mea este suficienta energie cat sa intorc lumea pe dos si s-o asez la loc...dar cumva imi lipseste catalizatorul, elementul care sa declanseze reactia si sa aprinda focul. Scanteia este acolo, dar tanjesc dupa valvataie. Sunt oare prea lenesa sa adun singura lemnele de foc?
Mai am o luna pana la 29 de ani. Azi m-a intrebat cineva ce vreau de ziua mea... Cum sa spun ca vreau tot felul de lucruri care nu se pot cumpara si care nu se pot cere...dar care pot sa vina...asa...pur si simplu. Ca o strangere de mana. Ca o atingere pe umar. Ca o privire care sa te imbratiseze. Vreau rostul acela de care nu-mi amintesc si pe care nu pot sa il uit.
Azi e o zi care trece greu....
intamplator am descoperit blogul tau iar aceasta este prima postare pe care o citesc.
RăspundețiȘtergeredesi nu ma cunosti doresc sa-ti spun ca nu esti singura si pot spune ca fiecare cuvintel a rezonat cu mine, pentru ziua de astazi si nu numai...(inafara de varsta care nu este corespondenta)
si eu am multe intrebari neraspunse iar acea energie de care vorbeai simt ca vibreaza ca un dans prin fiecare celula din mine (sa crezi in ea - ai o menire)acel scop suprem si eu simt ca mi se strecoare pe undeva printre degetele nesigure.
stiu doar atat.nu te lasa mintita de stari.sunt capricioase.ci mai bine, adu-ti aminte de acea dorinta, acea credinta din sufletul tau pe care nimeni si nimic nu o poate sterge sau da uitarii... din ea sa te hranesti si sa-ti starnesti flacara ce iti doresc sa arta in infinit.
esti un om deosebit.
Abia acum am decoperit mesajul si probabil nu mai am decat sansa unui biletel in ocean pentru a multumi pentru gandul bun. Eram convinsa ca doar vreo 3-4 oameni pe care ii cunosc personal ajung la randurile mele. Stii, credinta e acolo, dar cu ea si nesiguranta: irosesc clipa, mi-am pierdut directia sau trebuie sa fiu recunoscatoare, sa muncesc mai mult si sa invat sa am rabdare? Probabil iti vine sa imi spui ca raspunsul e in mine. Dar eu sunt si cam dezordonata: am sentimentul ca la inceputuri, cand mi-am primit intrebarile si raspunsurile pentru viata asta, in loc sa le pun perechi-perechi, am crezut ca e mai bine sa pun intrebarile la intrebari si raspunsurile la raspunsuri. Presupun ca mai avem ceva ani inainte ca sa refacem ordinea.
RăspundețiȘtergere