azi e o zi care trece greu

Azi e o zi care trece greu. Undeva simt ca imi scapa sensul existentei mele. Stiu ca responsabilitatea e personala si nu poate veni nimeni sa iti "dea sens". Dar azi as fi acceptat usor sa nu am dreptate.
Simt ca undeva, mai la nord in fiinta mea, sunt niste defecte majore. Sap adanc tot felul de lucruri, dar sunt superficiala in profunzimea mea. Sunt lucruri care, dupa toate standardele, ar f trebuit sa lasa urme adanci. Si nu au lasat. Ma nedumereste si intristeaza constatarea asta.
Sunt oameni sau locuri care insumat n-au reprezentat nici 2 zile din viata mea. Cu toate astea stau cumva chiar in spatele constiintei mele, asa cum un vis de dimineata sta chiar in spatele pleoapelor, chiar si dupa ce ai decis ce este real si ce nu.
Simt ca undeva in fiinta mea este suficienta energie cat sa intorc lumea pe dos si s-o asez la loc...dar cumva imi lipseste catalizatorul, elementul care sa declanseze reactia si sa aprinda focul. Scanteia este acolo, dar tanjesc dupa valvataie. Sunt oare prea lenesa sa adun singura lemnele de foc?

Mai am o luna pana la 29 de ani. Azi m-a intrebat cineva ce vreau de ziua mea... Cum sa spun ca vreau tot felul de lucruri care nu se pot cumpara si care nu se pot cere...dar care pot sa vina...asa...pur si simplu. Ca o strangere de mana. Ca o atingere pe umar. Ca o privire care sa te imbratiseze. Vreau rostul acela de care nu-mi amintesc si pe care nu pot sa il uit.
Azi e o zi care trece greu....

Am inteles si mi-e ciuda

Am mai adaugat saptamana asta un motiv pentru care iubesc desenele animate.
Personajele negative sunt usor de recunoscut - o grimasa, un ranjet, o sclipire malefica si gata - stii exact cu cine ai de a face. La fel locurile in care nu trebuie sa intri: o usa care scartaie, o podea rupta, un croncanit si ar trebui sa iti fie clar ca trebuie sa faci stanga imprejur.
In viata reala nu-i chiar asa - stai si iti incalzesti mintea langa cineva si deodata...puff... apare grimasa. Clipesti nedumerit. Grimasa e tot acolo. Te pregatesti sa o iei la sanatoasa. Grimasa dispare si in loc apare ceva intre tristete si resemnare. Vrei sa intelegi si nu poti. Suntem asa cum suntem. Lumini si umbre. Mai luptam cu ceilalti, dar am cam pierdut batalia cu noi.

Omul acela, caruia nu ii plac pisicile, statea in stanga mea. Vroia un cappuccino si a renuntat...Alesese sa fie o zi "fara lapte, carne, oua". Vorbea despre cooperare, despre a face lucrurile mai bine. Iar bucata aceea din mine, care inca nu a invatat niste lectii importante, se entuziasma si deja vedea cum se schimba lumea...

Nu stiu ce am facut...am incercat sa dau filmul inapoi sa imi dau seama unde s-a produs fisura...dar n-am reusit.... deodata eram in mijlocul unei discutii despre sageti si cum poti sa tragi in pisici in asa fel incat sa ramana lipite de gard. Renunt. Mai iau o sorbitura de cappuccino cu mult lapte. Undeva am gresit, dar nu mai conteaza. Imi verific cu atentie mailurile pe telefonul mobil. Nu e nimic interesant acolo, dar e mai bine decat afara. Vine si nota... Un coleg ma duce spre fosta mea casa. Daca am fi intr-un desen animat, ar fi toamna, ar zbura frunzele uscate printre crengile uscate si ar ploua. O pisica tarcata trece in goana strada. Deja o vad intinsa pe asfalt, cu lumina din ochi stingandu-se incet. Imi infig mana in mana lui M.: "Te rog, te rog ia-o incet". Il stiu de cateva luni, dar nu am auzit niciodata timbrul acesta in vocea lui: "nu-ti face griji, am avut 13 ani un motan..." Pisica ajunge in siguranta pe partea cealalta. Cel putin in seara asta.
Am vazut pana acum zeci de pisici calcate. De fiecare data ma gandeam ca se intampla pentru ca sunt ele zbuciumate si blegute - trec in goana, iar soferii sunt si ei grabiti, neatenti si au viteza prea mare. Abia seara asta am inteles ca unii oameni ar putea sa evite...dar li se pare mai distractiv sa nu o faca. Si mi-e ciuda pe ei. Stiu ca e alegerea lor, dar oare n-ar putea sa incerce sa fie mai buni punand lapte in cafea si lasand celelalte vietati in pace?
Mi-e si mai ciudata si pe mine, ca inteleg...dar nu invat.