Duminica 1: am o soparla in camera. Se plimba pe pereti si o cheama chi-cea. Mananca tantari, deci e prietena mea cea mai buna, atata vreme cat nu va cobari in pat. Apa curenta este la ibric, asa e pentru toata lumea in acest oras. Ma gandesc din cand in cand la sticla cu leacuri din prune pe care o am in dulap...dar nu o ating, ma gandesc ca ce e mai rau, abia de acum urmeaza.
Duminica 2: 200 de km se fac aici in sase ore. Nu o sa ma mai plang de drumul Brasov-Bucuresti. Costumele de la carnavalul din Jimber sunt extraordinare. Ma uit la nebunia de scutere si nu inteleg cum fetele astea fragile, cu mijlocul de le poti cuprinde intr-o mana, se aventureaza cu atata curaj in vartejul drumului.
Duminica 3: familia la care stau e nedumerita si cred un pic ingrozita de dorinta mea de a merge pe jos. Au lasat toate balta si m-au urcat in masina sa-mi arate orasul. Gresik, conform google map trebuia sa fie un oras cu 5 strazi, un fel de Codlea. De fapt are dimensiunea Bucurestiului, este unul dintre cele mai importante orase industriale din Indonezia. Destul de departe de imaginea de sat tropical pe care o aveam eu in minte...
Duminica 4 vizita la Safari Park. Incerc sambal - un sos iute. De fapt doar ating o lingura de orez de un pic de sos si imi dau lacrimile. Iuteala are o cu totul alta scala aici.
Duminica 5 Imi pun in cap sa fac un tiramisu. In supermarket nu avem mascarpone, nu avem frisca, nu avem rom...de fapt raftul de bauturi lipseste cu desavarsire, din motive de religie. Piscoturi nu exista. Reusesc sa fac un fel de prajitura cu iaurt, biscuiti si cacao pe care o botez tot tiramisu, asa cum imigrantii isi botezau noile asezari cu numele celor din patria natala, chiar daca asemanarea e doar indepartata.
Duminica 6. Am vizitat o scoala noua, la care erau si 3 crestini in casa. Schimbam adrese de facebook si ma angajez sa imi fac un cont de instagram, sa fiu "la moda". Seara schimb cateva cuvinte cu o copila de vreo 12 ani din clasa de elita. Termina cu "good night, Miss and if you are a Christian, don't forget to pray"... Am citit de doua ori si m-am conformat.
Duminica 7: Aproape la jumatate distantei de casa...Pak W. ma intreaba din nou: Daniela home sick? No, no, Daniela happy here....As spune eu, dar la ce mi-ar folosi...
Duminica 8. Muntele Bromo. Pana nu esti aici, nu intelegi de ce oamenii acestia refuza sa paraseasca locurile acestea care te pot ucide in orice zi.
Duminica 9. Ultima seara in Bali. Bun de vizitat o data, dar nu simt ca as fi pierdut ceva daca n-ajungeam. In 3 zile colegele mele au fost jefuite de 5 ori. Plaje frumoase, e drept...dar aici toti incearca sa iti vanda ceva la preturi pentru turisti - de la servicii de transport pana la coliere.
Duminica 10. Lombok si Gili mi-am mers la inima. Poate ca aici m-as muta, chiar mi-as cumpara un scuter...bunicul a avut motocicleta, tata la fel...cred ca ar trebui sa pastrez traditia. Traficul nu e asa de rau, la urma urmei...Am avut nevoie doar de 10 saptamani sa ma obisnuiesc sa trec strada fara sa-mi sara pulsul la 120.
Duminica 11 Un alt vulcan. Dorm in casa unei familii de crestini si musulmani. Noaptea fac lapte de soia, dupa-amiaza au un mic warong, un fel de bistro pe jumatate in drum, pe jumatate intr-o incapere ingusta prin care n-a trecut niciodata vreun DSV. Gust chiftelele lor. Mi se explica: sunt cele mai bune din Jawa si se fac doar din carne de vaca proaspata. Daca nu o pregatim in 2h de la taiere, nu mai facem, ca nu ies bune...Iata va exista respect pentru brand si consumator si in capatul acesta de lume...
 |
| O tara care se intinde de la est la vest pe o distanta de peste 5000 km...eu am strabatut abia doua labute, un pic spre Lombok, un pic spre Jawa Centrala. Cu generozitate, cam 800 km.... |
Duminica 12. prietenul meu indonezian ma intreaba: "Daniela can work here?"
Ma gandesc la prima mea saptamana aici, la oamenii acestia care mi s-au lipit incet de suflet si parca m-as uita in ziar la rubrica imobilare, sa imi caut un loc pe vreo insula.
Dincolo de socul cultural, candoarea lor te cucereste. Te obisnuiesti mai intai cu ibricul, cu mizeria de pe langa strazi, cu traficul, apoi cu oamenii care iti zambeasc pe strada si te intreaba fara sa te cunoasca: "Dimana/ Where Miss?"
Au doar cateva reguli importante, printre care: sa nu fii suparat pe nimeni si sa iti ajuti vecinii, pentru ca ei sunt mai aproape de tine decat fratii. Si mai trebuie sa te obisnuiesti sa taci pentru un minut, in mijlocul unei discutii sau in mijlocul orei - cand se da strigarea de la moschee, iar oamenii inchid ochii pentru un minut si incep sa vorbeasca cu Dumnezeu.
