Prin clasa a V-a am prins o marea pasiune pentru istorie. L-as fi putut asculta ore in sir pe profesorul meu - un domn asa, la vreo 30-40 de ani. Cu fruntea inalta si ochii visatori, cu barba neagra si ingrijita, imi aducea aminte cand de vreun profet, cand de vreun orator antic... in functie de poveste... 
Zilele astea, trecand pe langa vechea mea scoala, cu ziduri gri si nu prea primitoare, mi-am adus aminte de una din lectiile lui despre Grecia Antica... Mi-am dat seama, ca si altii inaintea mea, ca "ne jucam" intr-un mare cerc. Nu mergem nici inainte, nici inapoi, doar traim altfel acelasi sir de experiente...dupa puterile si alegerile noastre.
Acum vreo 2-3000 de ani colonistii greci isi luau la revedere de la cetatea-mama si, punand in bagaj un saculet de pamant de la "prima casa", o porneau care incotro, spre noi a
venturi, sa infiinteze noi cetati care aveau sa faca lumea mai mare si mai frumoasa. Luau ce era bun si lasau in spate greselile vechi. Asa faceau loc pentru greseli noi si pentru experiente mai bune. Probabil la fel va fi si cand vom merge spre alte unghere ale universului...
venturi, sa infiinteze noi cetati care aveau sa faca lumea mai mare si mai frumoasa. Luau ce era bun si lasau in spate greselile vechi. Asa faceau loc pentru greseli noi si pentru experiente mai bune. Probabil la fel va fi si cand vom merge spre alte unghere ale universului...Acum exact o luna faceam cam acelasi lucru: plecam spre o noua cetate. Contextul diferit desigur, dar in esenta simteam cam aceeasi senzatie ca vechii mei prieteni din povestile de la istorie. Aveam cam aceleasi intrebari si imi dadeam cam aceleasi raspunsuri...
Ma gandeam si eu "Cum o sa fie?" Si invariabil imi ziceam "Foarte bine, cum sa fie: mai multe campuri de arat, cetatea mai noua si mai mica - deci ne hotaram mai repede ce trebuie sa facem, oamenii mai porniti, ca au un drum mai lung in fata. Foarte bine."
Dar tot atunci mi-am spus: la inceput n-are cum sa fie usor; vreme de 6 luni nu te plangi de nimic. Mai faci ceva pe langa, pui mai multe surse de multumire in orele libere, dar sa nu te-aud! Dupa 6 luni, cand treci prin de toate, poti sa spui ce vrei.
A trecut o luna si ma intreb daca ar trebui sa judec lucrurile dupa timpul vechi sau timpul nou...In cetatea asta totul merge intr-un alt ritm...Pana si eu mi-am adaptat ritmul interior dupa noul ceas. Mi-am facut lista personala cu "de invatat/de facut" si constat nu numai ca am inceput vitejeste sa o execut, dar inca nu m-am lasat :)
Sunt tentata sa spun ca a trecut foarte multa vreme de cand m-am stabilit aici, dar sunt cateva semne dupa care imi dau seama ca nu-i chiar asa:
1. dimineata inca ma surpinde muzica si zambesc cand imi aduc aminte ca asa va fi toata ziua.
2. Mary Cherry inca trebuie sa imi aduca aminte ca trebuie sa respect obiceiul locului si sa merg la masa de pranz (m-am impotrivit, am incercat pana si sa "imi uit" mancarea acasa, dar nu mi-a mers...)
3. inca am un moment de ezitare cand ajung acasa si ma uit la ceas...dar imi revin repede pentru ca am o lista mare de lucruri de invatat... de ex sa patinez - saptamana trecuta am reusit (oarecum, dar am reusit) - sa patinez cu spatele :)
Oricum totul se desfasoara pe repede inainte si in primele 2 zile imi cam vajaia capul, mai ales cand auzeam "Cum stam? Avem o concluzie?". Dar in a 3-a zi m-am obisnuit si mi-am dat seama ca "la noi" e ca in traficul din Turcia - viteza mare, dar drumurile sunt largi, iar oamenii binevoitori: iti fac loc la masa lor si in viata lor ca si cum ai fi fost aici dintotdeauna. Totusi abia in saptamana 4, mai pe la final, am rostit fara sa ma gandesc "la noi"...
Oricum totul se desfasoara pe repede inainte si in primele 2 zile imi cam vajaia capul, mai ales cand auzeam "Cum stam? Avem o concluzie?". Dar in a 3-a zi m-am obisnuit si mi-am dat seama ca "la noi" e ca in traficul din Turcia - viteza mare, dar drumurile sunt largi, iar oamenii binevoitori: iti fac loc la masa lor si in viata lor ca si cum ai fi fost aici dintotdeauna. Totusi abia in saptamana 4, mai pe la final, am rostit fara sa ma gandesc "la noi"...
Buuun, deci in prima saptamana am revizuit strategia coloniei - de ce suntem noi aici si unde vrem sa mergem. In a doua ne-am dus la mesterii artisti sa ne puna zidurile in ce
a mai frumoasa si potrivita forma - ca cetatea noastra sa fie confortabila in interior, iar de departe sa se vada bine... In a treia ne-am uitat si mai bine la toate datele pe care am putut pune mana. In a patra ne-am intalnit cu mesterii artisti, am mai invatat niste lucruri si despre ei si despre noi. Am trecut pana si prin perioada intrebarilor existentiale si iata-ma acum, dupa o luna incheiata....
a mai frumoasa si potrivita forma - ca cetatea noastra sa fie confortabila in interior, iar de departe sa se vada bine... In a treia ne-am uitat si mai bine la toate datele pe care am putut pune mana. In a patra ne-am intalnit cu mesterii artisti, am mai invatat niste lucruri si despre ei si despre noi. Am trecut pana si prin perioada intrebarilor existentiale si iata-ma acum, dupa o luna incheiata....Sunt tentata sa evaluez, dar mi-am promis ca nu o voi face.... Insa totusi zambesc si incep sa fredonez o melodie la moda I got a feeling...
