Gandurile din ultimele 12 duminici

Duminica e ziua cand imi scriu si imi recitesc insemnarile de calatorie. In cele 12 de cand sunt aici, gandurile mele au evoluat cam asa:
Duminica 1: am o soparla in camera. Se plimba pe pereti si o cheama chi-cea. Mananca tantari, deci e prietena mea cea mai buna, atata vreme cat nu va cobari in pat. Apa curenta este la ibric, asa e pentru toata lumea in acest oras. Ma gandesc din cand in cand la sticla cu leacuri din prune pe care o am in dulap...dar nu o ating, ma gandesc ca ce e mai rau, abia de acum urmeaza.

Duminica 2: 200 de km se  fac aici in sase ore. Nu o sa ma mai plang de drumul Brasov-Bucuresti. Costumele de la carnavalul din Jimber sunt extraordinare. Ma uit la nebunia de scutere si nu inteleg cum fetele astea fragile, cu mijlocul de le poti cuprinde intr-o mana, se aventureaza cu atata curaj in vartejul drumului.

Duminica 3: familia la care stau e nedumerita si cred un pic ingrozita de dorinta mea de a merge pe jos. Au lasat toate balta si m-au urcat in masina sa-mi arate orasul. Gresik, conform google map trebuia sa fie un oras cu 5 strazi, un fel de Codlea. De fapt are dimensiunea Bucurestiului, este unul dintre cele mai importante orase industriale din Indonezia. Destul de departe de imaginea de sat tropical pe care o aveam eu in minte...

Duminica 4 vizita la Safari Park. Incerc sambal - un sos iute. De fapt doar ating o lingura de orez de un pic de sos si imi dau lacrimile. Iuteala are o cu totul alta scala aici.

Duminica 5  Imi pun in cap sa fac un tiramisu. In supermarket nu avem mascarpone, nu  avem frisca, nu avem rom...de fapt raftul de bauturi lipseste cu desavarsire, din motive de religie. Piscoturi nu exista. Reusesc sa fac un fel de prajitura cu iaurt, biscuiti si cacao pe care o botez tot tiramisu, asa cum imigrantii isi botezau noile asezari cu numele celor din patria natala, chiar daca asemanarea e doar indepartata.

Duminica 6. Am vizitat o scoala noua, la care erau si 3 crestini in casa. Schimbam adrese de facebook si ma angajez sa imi fac un cont de instagram, sa fiu "la moda". Seara schimb cateva cuvinte cu o copila de vreo 12 ani din clasa de elita. Termina cu "good night,  Miss and if you are a Christian, don't forget to pray"... Am citit de doua ori si m-am conformat.

Duminica 7: Aproape la jumatate distantei de casa...Pak W. ma intreaba din nou:  Daniela home sick? No, no, Daniela happy here....As spune eu, dar la ce mi-ar folosi...

Duminica 8. Muntele Bromo. Pana nu esti aici, nu  intelegi de ce oamenii acestia refuza sa paraseasca locurile acestea care te pot ucide in orice zi.

Duminica 9. Ultima seara in Bali. Bun de vizitat o data, dar nu simt ca as fi pierdut ceva daca n-ajungeam. In 3 zile colegele mele au fost jefuite de 5 ori. Plaje frumoase, e drept...dar aici toti incearca sa iti vanda ceva la preturi pentru turisti - de la servicii de transport pana la coliere.

Duminica 10. Lombok si Gili mi-am mers la inima. Poate ca aici m-as muta, chiar mi-as cumpara un scuter...bunicul a avut motocicleta, tata la fel...cred ca ar trebui sa pastrez traditia. Traficul nu e asa de rau, la urma urmei...Am avut nevoie doar de 10 saptamani sa ma obisnuiesc sa trec strada fara sa-mi sara pulsul la 120.

Duminica 11 Un alt vulcan. Dorm in casa unei familii de crestini si musulmani. Noaptea fac lapte de soia, dupa-amiaza au un mic warong, un fel de bistro pe jumatate in drum, pe jumatate intr-o incapere ingusta prin care n-a trecut niciodata vreun DSV. Gust chiftelele lor. Mi se explica: sunt cele mai bune din Jawa si se fac doar din carne de vaca proaspata. Daca nu o pregatim in 2h de la taiere, nu mai facem, ca nu ies bune...Iata va exista respect pentru brand si consumator si in capatul acesta de lume...

O tara care se intinde de la est la vest pe o distanta de peste 5000 km...eu am strabatut abia doua labute, un pic spre Lombok, un pic spre Jawa Centrala. Cu generozitate, cam 800 km....

Duminica 12.   prietenul meu indonezian ma intreaba: "Daniela can work here?"
Ma gandesc la prima mea saptamana aici, la oamenii acestia care mi s-au lipit incet de suflet si parca m-as uita in ziar la rubrica imobilare, sa imi caut un loc pe vreo insula.
Dincolo de socul cultural, candoarea lor te cucereste. Te obisnuiesti mai intai cu ibricul, cu mizeria de pe langa strazi, cu traficul, apoi cu oamenii care iti zambeasc pe strada si te intreaba fara sa te cunoasca: "Dimana/ Where Miss?"
Au doar cateva reguli importante, printre care: sa nu fii suparat pe nimeni si sa iti ajuti vecinii, pentru ca ei sunt mai aproape de tine decat fratii. Si mai trebuie sa te obisnuiesti sa taci pentru un minut, in mijlocul unei discutii sau in mijlocul orei - cand se da strigarea de la moschee, iar oamenii inchid ochii pentru un minut si incep sa vorbeasca cu Dumnezeu.

Jalan- Jalan sau la plimbare pe strazile Indoneziei

Acolo unde noi suntem obisnuiti sa avem trotuare, aici, in Indonezia, trebuie sa ocolesti la tot pasul un fel de cotete cu mese improvizate ce tin loc si de piata si de cafenea si de restaurant fast food. Daca esti intr-o zona centrala, atunci mai exista un sir suplimentar de vanzatori ambulanti - pe motociclete sau biciclete - cu mancare de toate felurile - de la taitei bleu-azur, la chiftele, oale cu orez, nuci de cocos tinere, salata de fructe cu topping de maioneza (?!), tempe si alte turte prajite.

Nuci de cocos tinere , vandute ca suc natural. Cu lingura razi peretii interiori pentru a gusta bucatile de cocos fraged, aproape ca un jeleu. 

Fast Food ambulant. In planul mai indepartat masa de vanzare, in planul apropiat "bucataria" cu oale, castroane si vasele in care sta orezul. Scaunele se intind imediat ce apar clientii. 

Sucurile naturale sunt foarte populare, mai ales cu 3-4 linguri de sirop de zahar de palmier. Bucataria este complet dotata si conectata la o instalatie electrica improvizata care l-ar face gelos pe orice mester de Dacie batrana. 

Ce recunoasteti de aici? In afarade apa si ceaiul la PET? :)  

 Bancile cafenelelor de la strada  sunt niste piese de mobilier extrem de intersante: si banca si pat si masa in acelasi timp, pentru constructia carora se investeste probabil o ora sau doua. Seamana cu un soi de lavite mari - stiu bine despre ce vorbesc cei care si-au petrecut copilaria pe la bunici sau au citit Creanga. Indiferent de ora, sunt pline de barbati care sorb incet o cafea, un ceai sau cine stie ce alta licoare tulbure, dar sigur  non-alcoolica. Nu par a avea nicio graba pe lume, nici un deadline sau vreun obiectiv major pe ziua de azi, vreo apasare de ieri sau vreo grija pentru maine...

Asta pana cand petreci o noapte in casa vreunuia dintre oamenii acestia fara graba si fara scop. Pak Ali are 70 si ceva de ani. Dupa obiceiul locului sta in aceeasi casa cu fiicele sale, cu barbatii acestora si cu generatia urmatoare de copii. Adultii se trezesc la ora 1 noaptea si pregatesc bautura de soaia din imagine.

ce spune acest ambalaj: lapte din soia pura, nutritiv. Cu accentul pe "bergizi" = nutritiv. Si in stampila: 100% zahar local (nu de la chinezi adica...). O nota: zaharul e considerat ceva  foarte bun, nu exista anunturi de tipul "excesul de sare, zahar si grasimi..."  

Soia se lasa la inmuiat, apoi se zdrobeste, se fierbe, se strecoara si se ambaleaza. Cea mai complicata si lunga parte este impachetatul. Cu o palnie mica toarna bautura in fiecare pungulita, apoi o leaga bine si pun cate 30 intr-o cutie. N-am facut poza pentru ca afara inca era semi-intuneric cand m-am trezit si am gasit in curte vreo 6 oameni, la sezatoare, impachetand punga dupa punga. Si daca era lumina, mi-ar fi fost rusine probabil sa scot aparatul de fotografiat...ce sa-i faci, n-am stofa de ziarist...

Bautura trebuie sa plece pana la 5 spre marele oras din apropiere, altfel e toata munca in zadar. Termenul ei de viata e de 20 de h. 600 pungulite inainte de fiecare rasarit. Apoi rugaciunea, apoi un pic de somn si, pe la 9-10, cand turistii albi s-au trezit si ies grabiti la plimbare, localnicii stau la o cafea ca si cum n-ar avea nimic interesant de facut pe ziua de azi. Numa' ii auzi ca striga dupa tine: Bule, bule, dimana? sau, cei mai atenti la TV - Where, Miss, where?
Ce sa le zic: jalan- jalan, walking- walking. Cea fara treaba, doar la plimbare, sunt eu...

Fiecare are sau ajuta la inca doua-trei mici afaceri de genul acesta - cusut de posete, de camasi, cusut si umplut jucarii, produs tempe pentru jumatate de cartier... Cu familia, cu vecinii, cu prietenii vecinilor...se trag incet unii pe altii, afara din saracie. Zi dupa zi, cu cate o pauza de somn, de cafea sau de glume. Fara plan anual, fara sedinte saptamanale.

Termenul odata atipatic - work-life balance - incepe sa imi placa aici, in intelesul lui indonezian.

La cumparat de tempe - boabele de soia fermentate sunt vandute in calup. Se taie frumos felii si se pregatesc ca snitelele noastre - cu usturoi, ou, malai. Pe lista mea de mancaruri favorite.

multe magazine de jucarii...cu plusuri locale sau de inspiratie internationala

Pana acum am rezista eroic tentatiei de a cumpara...macar vreo 10-15, de amintire... 

Top 10 Bali, Gili si Lombok

Aici vara nu se termina niciodata, griul nu traieste niciodata singur, iar oamenii nu au nicio sfiala in a vorbi cu strainii.

Am avut 10 zile la dispozitie sa cutreier o bucata din Bali, apoi mai spre vest micuta insula Gili Trawangan si inca  un pic spre vest, insula Lombok - cam la fel de mare ca Bali, dar inca necucerita de hoardele de turisti petrecareti (rusi sau australieni, de cele mai multe ori). Pentru ca octombrie e extra-sezon aici (!?), am intalnit doar palcuri modeste de turisti nemti, spanioli si francezi, trecuti bine de a doua tinerete.

Ce mi-a placut:  

1. culorile - nimic nu e alb negru aici...de la tesaturi pana la mancare. O statuie gri va primi un sarong colorat de jur imprejur sau macar o floare-doua.

Restaurant ambulant, cu program doar seara. Gili Trawangan.

Gradina Muzeului ARMA (Ubud. Bali) - pentru cei care vor sa ramana o zi, o noapte....sau mai mult..

Indonezia se mandreste cu o multime de textile; fiecare zona are specificul ei de combinatii de culori si modele. 

2. statuile - mici, mari, imbracate, dezbracate, fioroase, calme...

Preferatele mele - statuile dragon pe post de pod. Padurea maimutelor, langa Ubud. Bali

3. Padurea tropicala - o vizita de cateva ore acolo, fara prea multe poze grozave, insa cu o amintire puternica despre sunetele padurii - maimute, soparle uriase si pasari speriate...

4. O urma de toamna, ca prin alte locuri

In padurea tropicala din Lombok, pe albia unui rau aproape secat acum, in sezonul secetos...

5. mijloacele de transport locale

de pe Gili Trawangan spre Lombok, cu barca. 

6. calatoria in Ampenan, un sat la marginea zonei turistice din Lombok si intalnirea cu sotia pescarului. Fara sa  stie o bruma de engleza, a stiut cum sa pescuiasca de la mine toate cuvintele indoneziene pe care le stiam - de unde sunt, de cate luni sunt aici, daca sunt casatorita, ce fac aici...

7. Numele barcilor de aici.

8. privelistea din camera de hotel. De obicei camera de hotel e doar pentru dormit...de data asta a fost un pic altfel.

9. da, plajele sunt si ele frumoase...

Gili, dimineata. In afara de barci, niciun vehicul motorizat nu e permis pe insula.

Gili,un loc fara toamna, fara iarna...

Senggigi, Lombok - unul dintre cele mai populare locuri de plaja...dar in octombrie e extra-sezon si am avut impresia ca sunt pe o plaja privata....

10. Apusurile. In cele 10 zile am avut parte de un singur rasarit...in rest tot cu fata spre vest m-am nimerit. Din motive evidente insa, nu am cum sa fac reclamatii...

Kuta Beach. Bali

Lombok

Bali, seara numarul 2. 

Senggigi, Lombok. Ultimul apus pentru mine aici. Pentru ei probabil primul...